ONG
Al treilea sector
Data: 07.04.2014
ONG / Oamenii schimbă lumea

Voluntariat cu freza şi bisturiul

Îi cheamă Bogdan şi Cristi. Sunt doi tineri, medici stomatologi, care îşi rup din timpul liber şi fac voluntariat într-o policlinică socială. Pentru că „o gură frumoasă deschide uşi”.

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

Bogdan Băcanu, 28 de ani, şi Cristian Papandopol, 34 de ani, au dus voluntariatul la un alt nivel. Nu plantează pomi şi nici nu protestează împotriva folosirii plasticului. Ci salvează vieţi, cu freza şi bisturiul. Ambii sunt medici stomatologi şi, de aproape doi ani, tratează pacienţii policlinicii sociale deschise în 2011, în Bucureşti, de Fundaţia „Regina Maria” şi Primăria Capitalei.

Despre policlinică au aflat de la un prieten comun, voluntar în cadrul unităţii. Bogdan şi Cristian lucrau deja împreună şi, când au descoperit policlinica, au convenit că trebuie să contacteze pe cineva de acolo, pentru că şi-au dorit să se implice. Nu a mai fost decât un pas până când au început să facă voluntariat.

AlTreileaSector.ro vă invită să descoperiţi, în continuare, într-un interviu dublu, cum înţeleg cei doi tineri medici noţiunea de voluntariat, cu aplicabilitate în societatea românească.

ATS.ro: De ce aţi decis să vă implicaţi?

C.P.: Am decis să ne implicăm pentru că trebuie. Noi şi cunoscând cumva care este nivelul de sănătate orală a românului, am zis că este de lăudat o astfel de iniţiativă, în care o fundaţie încearcă să mobilizeze nişte oameni ca să ajute.

B.B.: În plus de asta, singurul bun cu care poate să facă business un medic este cunoştinţa. Şi, practic, nu are nimic dacă nu ceri bani pe ea.

ATS.ro: A fost greu să luaţi decizia de a veni la policlinică pentru a face voluntariat?

B.B.: Ne-am hotărât pur şi simplu. Ne-am spus: „mergem”.

C.P.: Cred că nici nu ne-am întrebat. La momentul acela, ne-am zis că jumătate de zi de voluntariat pe săptămână nu a omorât pe nimeni.

ATS.ro: Săptămânal, cât timp faceţi voluntariat la policlinică?

C.P.: Eu lucrez aici jumătate de zi pe săptămână.

B.B.: Şi eu două jumătăţi, pentru că a trebuit să plece un domn doctor şi au fost nişte liste „foarte” interminabile de pacienţi.

ATS.ro: Înainte de a face voluntariat pentru policlinică, aţi mai fost implicaţi în alte activităţi similare?

B.B.: Eu am strâns gunoiul în localitatea Vadu.

C.P.:  Iar eu am făcut voluntariat tot pe teme stomatologice, dar sub o altă formă, nu neapărat organizată, ci de unul singur. Pentru că sunt foarte mulţi oameni care nu-şi permit.

ATS.ro: Ce îmi puteţi spune despre pacienţii pe care îi trataţi?

B.B.: Unii dintre ei îşi dau seama ce face această fundaţie pentru ei şi chiar merită să se reabiliteze, să meargă să-şi găsească un loc de muncă. Unii vin şi te porcăiesc, ca peste tot. Zic că „aia nu-i bine, aia nu-i bine”. Treaba lor! Noi ne facem treaba ca şi cum am avea 100.000 de euro pe an. Uneori, când îi redai estetica unui om şi vezi că poate să se reintegreze social, cred că este cel mai frumos cadou din lume.

C.P.: Avem aici pacienţi care, la sfârşitul tratamentului, nu mai au niciun dinte în gură. Mulţi au sub 30 – 35 de ani. Trec prin nişte proceduri cumplite, la care un om normal nici nu s-ar putea gândi. Şi, practic, dacă ne-am rezuma la tratamentul acesta chirurgical şi atât, i-am lăsa pe oameni fără absolut niciun dinte. Deci omul este exclus social. El nu poate să se ducă la un interviu de angajare. Nu poate să mănânce, în primul rând.

B.B.: Nici ca vânzători la magazin nu se pot angaja. Ca nimic.

C.P.: Fără niciun dinte în gură, viaţa ta este încheiată din punct de vedere social.

ATS.ro: Care au fost trăirile voastre la primul contact cu policlinica socială şi cu beneficiarii?

C.P.: Eu m-am bucurat că există locul ăsta şi că sunt atât de mulţi voluntari – de toate vârstele, de toate pregătirile. Am zis: „ce tare!”

B.B.: Când am preluat treaba la stomatologie, ne lipseau destul de multe. Când plecam joi seara din cabinetul nostru, de unde lucram, ne luam instrumentarul de acolo şi îl aduceam la policlinică. Ulterior, domnul Wargha (Wargha Enayati este cofondator al reţelei Regina Maria şi al fundaţiei Regina Maria – n.red.) a văzut că ne facem treaba şi ne-a mai dat posibilitatea să ne alegem şi alte instrumente cu care să lucrăm. Cu pacienţii, singura problemă este că ne expunem la nişte riscuri foarte mari. Sunt beneficiari înregistraţi cu HIV sau hepatită C, dar sunt şi mulţi pacienţi care au probleme foarte mari de sănătate, de care nu ştim. De multe ori, până să vină la noi, nici ei nu ştiu că au HIV sau hepatită. Însă avem avantajul că beneficiem un laborator excepţional de testare.

ATS.ro: Nu vă este teamă pentru sănătatea voastră?

B.B.: Ideea este să îi tratezi pe toţi la fel. Indiferent dacă au sau nu astfel de boli.

C.P.: Dacă lucrezi pe un protocol şi urmezi nişte reguli foarte stricte, atunci nu sunt probleme.

ATS.ro: Vă impresionează poveştile pacienţilor sau preferaţi să nu discutaţi despre ele?

C.P.:  Din punct de vedere uman, poveştile lor sunt impresionate, însă din punct de vedere medical, tu trebuie să-ţi păstrezi, cumva, o detaşare. Înţelegi, accepţi, cunoşti dar mai departe, atitudinea ta este ca şi cum acea problemă nu ar exista. Pentru că, în situaţiile de genul ăsta, ataşamentul emoţional ar putea să fie periculos. Tu trebuie să-ţi păstrezi inima caldă, dar mintea rece.

B.B.: Şi, tocmai din acest motiv, există o serie de psihologi care se ocupă tocmai de această parte.

ATS.ro: Pacienţii au încredere în medici?

C.P.: Ei nu au încredere în oameni, în general. Unii dintre ei nu au locuinţă.

B.B.: Dorm sub poduri sau în maşini părăsite. Iarna trecută a venit un băiat de vreo 25 de ani la policlinică şi ne-a spus că doarme într-o maşină părăsită. Ne-a povestit că avea o plapumă care, până la 4-5 dimineaţa, era bocnă. Într-o dimineaţă s-a trezit la ora 5 ca să dea ture de cartier, pentru că i-a fost teamă că o să moară.

ATS.ro: Cred că este destul de greu să-ţi păstrezi mintea rece.

C.P.: E antrenament. Ca la sală. Când te duci prima oară, poate că nu reuşeşti să împingi nici măcar cinci kilograme, dar după asta…E o chestie de autoeducare. Tu te educi pe tine să poţi să depăşeşti momentele acelea.

ATS.ro: Aţi avut parte şi de situaţii conflictuale?

C.P.: Eu am avut o situaţie conflictuală cu interiorul meu pentru că, la un moment dat, au fost nişte oameni care nu ar fi trebuit să fie aici. Adică, în acte nu realizau venituri. Dar veneau cu cheile de la maşină şi îmbrăcaţi la patru ace, pentru a beneficia de tratamente gratuite. Mi-ar plăcea foarte tare ca genul ăsta de oameni să-şi recapete cumva conştiinţa şi să nu mai priveze alţi oameni care, într-adevăr, sunt nepăstuiţi. Sărăcia naşte monştri. Din păcate, sărăcia mutilează caractere şi doar educaţia ne poate salva.

ATS.ro: Referitor la voluntariat, cum vedeţi voi ideea de voluntariat după experienţa acumulată la policlinică?

C.P.: Fiecare om, apt de orice fel de muncă, ar trebui ca o zi pe lună să se ducă să facă ceva pentru seamănul lui. Dacă nu o zi, măcar o jumătate de zi. Cred că acest lucru ar asigura un salt enorm societăţii actuale, care este din ce în ce mai pervertită de bani şi de prostul gust promovat peste tot.
B.B.: Am o întrebare: dacă nu existau banii, mai exista termenul „voluntar”?!

C.P.: Unii oamenii nu înţeleg banul. Nu văd banul ca pe o recunoştinţă adusă muncii şi atât.

ATS.ro: Şi credeţi că banii, sau lipsa lor, constituie principalul motiv pentru care românii nu se prea implică în acţiuni de voluntariat?

B.B.: Este vine sistemului. Pentru că toţi suntem învrăjbiţi.

C.P.: Suntem tinuţi într-o situaţie socio-economică, ce nu-ţi permite să te mai gândeşti la nemurirea sufletului când mori de foame acasă. Românul se gândeşte că nu are cu ce să-şi plătească întreţinerea. În afară de asta, activităţile de voluntariat nici nu prea sunt promovate.

ATS.ro: V-ati dori să aveţi mai mult timp pentru voluntariat?

C.P.: O, da!

B.B.: Mai fugim şi în alte zile, când este necesar. Dacă am putea să ne permitem, am face. Sunt însă şi la noi facturi de plătit, chiar mai mari decât în cazul altora.

C.P.: Din păcate, trebuie să împăcăm şi capra şi varza. Cel puţin în cazul meu, voluntariat pot să fac atâta timp cât pot să-mi trăiesc viaţa. Şi, din cauza asta, nu pot veni mai mult.

ATS.ro: V-aţi gândi până la ce vârstă aţi vrea să faceţi voluntariat?

C.P.: Aş vrea să fac tot timpul. Vârsta nu contează, atâta timp cât pot să muncesc. Eu chiar mă gândeam că, dacă aş pleca în altă ţară, şi aş avea nişte câştiguri care să-mi permită, tot m-aş întoarce o zi pe lună la policlinică.

B.B.: Şi eu gândesc asemenea lui Cristian. Mai ales că, din punct de vedere profesional, am avut foarte mult de exersat şi de învăţat din ceea ce am făcut la policlinică.

C.P.: Cazuistica este foarte complicată aici faţă de un cabinet privat.

ATS.ro: Ce sfaturi le-aţi da celor ce vor să se apuce de voluntariat, respectiv celor indecişi în privinţa voluntariatului?

B.B.: Referindu-mă doar la policlinică acum, să nu-şi închipuie că aici este un centru de experimente pe oameni, unde venim să încercăm ceea ce am auzit noi prin facultăţi sau prin alte părţi.

C.P.: Iar eu le spun indecişilor să se decidă şi să vină, iar celor care fac, să facă în continuare, pentru că fac un lucru extraordinar.

AlTreileaSector.ro a aflat povestea lui Bogdan şi Cristian dintr-unul din formularele anonime primite pe adresa redacţiei. Dacă şi tu cunoşti un om sau un proiect care schimbă lumea în bine, poţi să ne spui printr-un formular anonim. Noi vom citi propunerea, vom contacta persoana şi vom scrie povestea.

 Sursă foto: Fundaţia Regina Maria

 

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări