ONG
Al treilea sector
Data: 26.02.2015
ONG / PR & marketing

Vizualul în lumea ONG: banii aduc frumuseţea

Comunicarea vizuală rămâne, în continuare, neglijată de foarte multe asociaţii şi fundaţii româneşti, iar organizaţiile neguvernamentale cu bani mulţi realizează, de regulă, cele mai bune campanii.

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

Creionetica, agenţie multimedia dedicată cauzelor societale, organizează mâine, 27 februarie, de Ziua Mondială a ONG-urilor, o nouă ediţie a evenimentului „Serile ONG”, care va fi dedicată istoriei vizuale a organizaţiilor societăţii civile. Organizatorii îşi doresc să le arate reprezentanţilor asociaţiilor şi fundaţiilor autohtone cum să-şi prezinte cauzele şi misiunea eficient din punct de vedere al comunicării vizuale. „Nu putem generaliza, însă multe ONG-uri acordă puţină importanţă aspectului vizual. Afişul sau materialele de comunicare sunt ultima lor preocupare şi, drept urmare, sunt făcute în ultimul ceas, pe repede înainte. De cele mai multe ori, nu există un buget alocat comunicării sau, dacă există, este direcţionat, în mare parte, printurilor, şi nu graficii”, spune Cristiana Bobârnac, fondator şi manager Creionetica.

Ea precizează că, estetic şi vizual, instituţiile de stat şi organizaţiile neguvernamentale internaţionale, care au sedii în România, au cele „mai evoluate, eficiente şi moderne afişe”. „Nu vreau să lansez o critică, dar se disting clar organizaţiile cu proiecte care au un buget generos (minimum 50.000 de euro – n.red.), de cele care nu bugetează aspectele ce ţin de comunicare şi fac totul <<in house>> (în interiorul propriei organizaţii – n.red.). Nu avem de făcut reproşuri sau critici, însă pentru o vizibilitate reală şi un efort cu adevărat fructificat sunt necesare materiale ingenioase şi memorabile, care să se distingă din bombardamentul de mesaje pe care le vedem atât pe stradă, cât şi online”, menţionează Bobârnac.

În afara filialelor organizaţiilor neguvernamentale internaţionale, asociaţiile şi fundaţiile româneşti care au accesat fonduri structurale reuşesc, de multe ori, să îşi transmită mesajele într-o manieră atractivă vizual. „Fondurile structurale le-au permis multor organizaţii româneşti să beneficieze de finanţări importante pentru realizarea de campanii şi afişe reuşite”, afirmă fondatorul Creionetica. Există, însă, destule situaţii în care birocraţia aferentă accesării fondurilor europene „omoară” creativitatea oamenilor din organizaţii. „Momentan, încă se rodează mecanismele de finanţare,  iar ONG-urile fac eforturi să se obişnuiască cu noul val de birocraţie şi cred că ultima lor preocupare este cum va arăta logo-ul proiectului sau interfaţa site-ului. Ca să fim sinceri, de multe ori este mult mai slabă identitatea vizuală a acestor proiecte care valorează milioane de euro, decât cea a proiectelor mici, unde se lucrează cu voluntari. E posibil ca birocraţia să taie avântul creativ. Însă, există, cu siguranţă, o evoluţie şi campaniile ONG-urilor sunt mult mai grăitoare. ONG-urile au înţeles că nu e suficient să susţii o cauză <<populară>>, ci trebuie comunicată bine, de preferat de către o echipă de specialişti. Apar colaborări neaşteptate între ONG-uri şi artisţi consacraţi, aşa cum e exemplul celor de la Uniţi Salvăm Roşia Montană şi artistul Dan Perjovschi”, explică Bobârnac.

Multe organizaţii neguvernamentale româneşti, au trecut, în ultimii 20-25 de ani, de la un vizual simplu, bicolor, la unul complex, care îmbină diverse fonturi, culori şi stiluri. „Chiar dacă mai au de lucru în ceea ce priveşte vizualul, este evident că organizaţiile neguvernamentale româneşti au făcut un progres în această direcţie. Nici nu avea cum să fie altfel, pentru că nivelul de trai a crescut constant, iar oamenii au devenit mai sofisticaţi”, mai spune managerul Creionetica.

„Serile ONG” au debutat în 2014, cu scopul de a-i ajuta pe oamenii din sectorul nonprofit românesc să-şi comunice mai eficient cauzele şi mesajele, prin intermediul materialelor cu valori artistice.

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări