Ştiri şi Joburi
Al treilea sector
Data: 17.11.2015
Ştiri şi Joburi

ViitorPlus angajează în două întreprinderi sociale

Asociaţia ViitorPlus doreşte să angajeze manipulanţi de marfă şi o croitoreasă în două dintre întreprinderile sociale pe care le-a dezvoltat: Recicleta şi Atelierul de pânză. 

Post reciclist

Se caută manipulant de marfă (conducător de cargo-tricicleta) pentru proiectul RECICLETA din cadrul ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă.

Postul este de 6 ore pe zi, iar salariul este de 600 de lei net, nu se acordă bonuri de masă. Durata postului este de 3 luni, cu posibilitate de prelungire.

Responsabilităţile sunt următoarele:
- deplasarea la firmele înscrise în proiect pe cargo-bicicleta și colectarea deşeurilor de hârtie strânse de acestea (încărcarea și descărcarea cargo-bicicletei și a remorcii).
- asigurarea completării și semnării documentaţiei necesare de către persoanele avizate.

Cerinţe:
- seriozitate, responsabilitate, punctualitate;
- experienţa anterioară în muncă sau pe responsabilităţi similare constituie avantaj;
- cunoaşterea legislaţiei rutiere reprezintă un avantaj.

RECICLETA este o întreprindere socială ce are ca scop colectarea deşeurilor de hârtie pentru reciclare. Transportul este asigurat de cargo-triciclete, conduse de persoane defavorizate, cu venituri mici şi familii numeroase, cărora li se asigură astfel un loc de muncă stabil. Puteţi găsi mai multe informaţii aici: http://recicleta.ro/

Post croitoreasă

Se caută croitoreasă pentru proiectul Atelierul de Pânză, aparţinând unuia dintre următoarele grupuri vulnerabile:

- familii monoparentale (părinţi singuri)
- familii cu 3 sau mai mulţi copii

Postul este de 6 ore pe zi, 713 lei net, nu se acordă bonuri de masă. Durata postului este de 3 luni, cu posibilitate de prelungire

Responsabilităţi: crearea de produse din pânză şi alte materiale (sacoşe, şorţuri, feţe de pernă, etc.), în cadrul unei echipe de croitorese condusă de o doamnă maistru.

Cerinţe:
- seriozitate, disciplină de lucru
- dorinţă şi disponibilitatea de a învăţa croitorie, chiar şi fără experienţă în domeniu
- experienţă anterioară în croitorie resprezinta un avantaj (chiar şi experienţă personală, nu trebuie să fi lucrat neapărat în domeniu)

“Atelierul de pânză” funcționează ca o întreprindere socială, desfășurând activitate economică pentru a putea susține misiunea de mediu și socială: oferirea unei alternative ecologice la punga de plastic și oferirea de locuri de muncă persoanelor cu dizabilități fizice. Atelierul este autorizat ca unitate protejată, ceea ce simplifică colaborarea cu firmele cu peste 50 de angajați. Firmele pot beneficia de produse promoționale realizate din pânză, fără a cheltui fonduri suplimentare, iar persoanelor cu dizabilități fizice le este asigurat astfel un loc de muncă stabil și posibilitatea de a-şi susține financiar familia. http://atelieruldepanza.ro/

CV-urile pot fi trimise prin e-mail la: stefana.sahanagiu@viitorplus.ro

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări