Companii
Al treilea sector
Data: 14.10.2013
Companii / CSR

Ţara lui Andrei – cele mai importante cifre

Peste 2.200 de proiecte susţinute, din 2009 până în prezent. Mai mult de 90 de iniţiative finanţate şi 6.000 de voluntari implicaţi. Un buget de 3,3 milioane de euro în 2012. Aşa arată, pe scurt, rezultatele înregistrate până acum de Ţara lui Andrei.

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

Ţara lui Andrei este, probabil, unul dintre cele mai cunoscute instrumente de responsabilitate socială corporativă (CSR) din România. A apărut în 2009, la doi ani după ce Petrom, cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, a decis să dezvolte activităţile de CSR. Ţara lui Andrei reprezintă, practic, o platformă cu ajutorul căreia compania realizează majoritatea proiectelor de CSR.

Prin Ţara lui Andrei, Petrom s-a implicat în 2012 în activităţi de educaţie în diferite comunităţi, conform “Raportului privind dezvoltarea durabilă pe anul 2012“, publicat de companie la începutul lunii septembrie. Peste 12.000 de oameni au beneficiat anul trecut de pe urma iniţiativelor din Ţara lui Andrei. Bugetul pe care Petrom l-a alocat activităţilor de CSR din 2012 a fost de 3,3 milioane de euro, echivalentul a 0,37% din profitul net înregistrat de companie.

Cele mai importante competiţii derulate până acum sunt Fabricat în Ţara lui Andrei, Şcoala & Tabăra din Ţara lui Andrei, Idei din Ţara lui Andrei  şi Oraşul tău.

tara lui andrei reloaded rux Copy (2)

Fabricat în Ţara lui Andrei este o competiţie de afaceri sociale, cu o finanţare totală de peste 350.000 de euro. 20 de finalişti vor primi o finanţare iniţială de până la 1.500 de euro pentru realizarea unor cercetări de piaţă în comunităţile vizate de ideile lor de afaceri. Iar la sfârşitul lui 2013, zece antreprenori câştigători vor primi câte 32.000 de euro fiecare, pentru dezvoltarea proiectelor.

Şcoala lui Andrei a avut impact, până la sfârşitul anului trecut, în rândul a peste 25.000 de elevi şi 1.700 de profesori. În 2012, 238 de profesori şi mai mult de 4.000 de elevi au s-au înscris în cursa pentru unul dintre cele zece premii, în valoarea de câte 5.000 de euro fiecare. În continuarea şcolii lui Andrei, a apărut şi o tabară de vară. Iniţial, tabăra a început ca un program educaţional pentru copiii angajaţilor Petrom. Ulterior, proiectul s-a transformat într-un mijloc de recomenpensare a participanţilor în competiţia Şcoala lui Andrei.

Idei în Ţara lui Andrei continuă, din 2013, proiectul Oraşul tău. Persoanele fizice, organizaţiile neguvernamentale, instituţiile publice sau de învăţământ pot depune proiecte de educaţie, mediu sau dezvoltare comunitară. Câştigătorii, care vor fi anunţati în prima jumătate a lunii noiembrie, vor beneficia de finanţări totale de 84.000 de euro. În prima sesiune a competiţiei, derulată în primăvară, au fost propuse peste 160 de proiecte iar zece dintre ele au primit, în total, peste 75.000 de euro.

La capitolul publicitate si comunicare, Ţara lui Andrei a fost repoziţionată anul trecut, iar campania TV destinată procesului de schimbare a fost văzută cel puţin o dată de aproape zece milioane de telespectatori din România. De asemenea, publicitatea generată a atins o audienţă de peste două milioane de telespectatori. Mai mult, pagina de Facebook a platformei a strâns, până acum, peste 47.000 de like-uri.

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări