Studii & Cercetări
Al treilea sector
Data: 10.01.2014
Studii & Cercetări / ONG

Societatea civilă în România – necunoscută, dar utilă

Românii nu știu exact ce înseamnă societatea civilă, dar sunt de părere că organizațiile neguvernamentale au un rol pozitiv, în special în asigurarea unei bune guvernări.

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

Potrivit cercetării “Percepţii privind activitatea ONG în România”, cel puţin şase din zece români consideră că mass-media, bisericile, organizaţiile neguvernamentale, sindicatele şi consiliile locale fac parte, toate, din societatea civilă. Totuși, când sunt întrebaţi care este primul lucru la care se gândesc când aud termenul “societate civilă”, mai mult de patru din zece români nu ştiu ce să răspundă.

82% dintre persoanele chestionate nu au ştiut să numească nici măcar o organizaţie neguvernamentală. Printre ONG-urile menţionate, totuși, se numără Crucea Roşie Română, Fundaţia Mereu Aproape, Asociaţia Pro Democraţia şi Salvaţi Copiii.

94% dintre români nu sunt și nu au fost membri ai unei organizaţii neguvernamentale

93% dintre români nu au beneficiat până acum de serviciile unei organizaţii neguvernamentale

40% dintre români au declarat că au direcţionat 2% către un ONG

43% dintre români au făcut donaţii unei organizaţii neguvernamentale

63% dintre români ştiu că pot direcţiona 2% din impozitul pe venit către ONG-uri

Când vine vorba despre rolul ONG-urilor în asigurarea unei bune guvernări, la nivel local, aproape două treimi dintre români au spus că este „foarte important” sau „important”. La nivel naţional, 60% dintre români consideră rolul ONG-urilor în societate ca fiind „foarte important” sau „important”. De asemenea, 67% dintre respondenți sunt de părere că majoritatea organizaţiilor neguvernamentale are un rol mai degrabă pozitiv în societate.

Chiar dacă puţini cetăţeni ştiu să dea exemple de organizaţii neguvernamentale când sunt întrebaţi, cel puţin jumătate dintre ei sunt de părere că este util pentru societate ca ONG-urile să se implice în acţiuni de protejare a sănătăţii populaţiei, curăţare a parcurilor sau urmărire a activităţii parlamentului şi guvernului.

Cercetarea “Percepții privind activitatea ONG în România” a fost realizată de Centrul de Asistenţă pentru Organizaţii Neguvernamentale (CENTRAS) şi Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES)  în perioada 4-5 decembrie 2013, prin metoda Cumputer Assisted Telephone Interviewing, pe un eşantion de 1.000 de subiecţi cu vârste de minimum 18 ani. Raportul cercetării poate fi solicitat la cristina@centras.ro, persoana de contact Cristina Mastacan.

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări