Ştiri şi Joburi
Al treilea sector
Data: 24.09.2015
Ştiri şi Joburi

Sâmbătă Redescoperim Orașul!

Știați că:

  • Teatrul Municipal Bacovia datează din 1929 și că la inaugarea lui a participat Regina Maria sau că cimitirul evreiesc din Bacău datează de peste 300 de ani?
  • Prima fabrică de postavuri din Buhuși datează din 1885?
  • Moineștiul este o cetate fortificată construită de către geto-daci în perioada cuprinsă între secolul al II-lea  î.Chr. şi al II-lea d.Chr.?
  • Biserica din Borzeşti, simbolul orașului Onești, a fost ctitorită de Ştefan cel Mare şi că numele localității este legat de numele fiicei sale, Oana?

Mulți dintre locuitorii județului Bacău nu cunosc bogata istorie ce se regăsește în fiecare dintre orașele și municipiile în care ne petrecem cea mai mare parte a vieții nostre. De aceea, ne-am gândit ca împreună cu alți oameni plini de inițiativă să  Redescoperim Orașul!

Dacă ai un aparat foto și esti pasionat de istoria locală te așteptăm să fii alături de noi, sâmbătă, 26 septembrie 2015, în această călătorie de redescoperire a istoriei orașului Băcău, în cadrul campaniei de promovare a obiectivelor cultural-istorice „Orașul redescoperit”, organizată sub egida proiectului „STRONG”, finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Acestei inițiative s-a alăturat și Asociația Inițiative pentru o Comunitate Responsabilă (AICR) care va organiza  Campania „Orașul redescoperit” la nivelul orașului Moinești,

Locul de întâlnire pentru Bacău este:

 Fântâna din Parcul Catedralei, începând cu ora 11:00.

Locul de întâlnire pentru  Moinești este:

Fântâna cu Foarfecele din Parcul Central, începând cu ora 11:00.

 

Pentru mai multe informații despre Campania “Orașul Descoperit”

Teodora Dămoc, Manager de proiect

Email:teodora.buga@rymd.ro

Nr.de telefon: 0744278238

Site: www.beestrong.ro

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări