Legislaţie
Al treilea sector
Data: 04.05.2015
Legislaţie / Noutăţi legislative

Ridicolul reformei electorale

Miercuri, 6 mai, Camera Deputaților ar trebui să decidă dacă România vrea o reformă electorală reală sau doar una ridicolă. 

Liviu Florea, redactor-șef AlTreileaSector.ro

Societatea civilă ar putea organiza proteste dacă noile variante ale legii partidelor politice şi legii finanţării partidelor politice, aflate în analiză la Comisia de cod electoral, vor fi adoptate în formele actuale. Cel puţin aşa consideră coaliţia Politică fără Bariere (PfB), care a pornit anul trecut campania Politică fără Bariere, cu scopul de a contribui la schimbarea legislaţiei pentru garantarea drepturilor la asociere politică şi participare la alegeri.

„Ne aflăm în situaţia în care Parlamentul fie va forţa promulgarea unor legi proaste, numai ca ele să poate fi aplicabile în 2016, fie va adopta legislaţia prea târziu, ceea ce ar însemna că vom avea legi bune, de pus în ramă, dar care nu vor putea fi aplicate din 2016. Ridicolul acestei situaţii se va răsfrânge în mod evident asupra încrederii electoratului faţă de Parlament şi, posibil, faţă de preşedinte”, afirmă Codru Vrabie, membru al asociaţiei Funky Citizens, una dintre cele 18 organizaţii neguvernamentale care fac parte din coaliţia PfB.

El arată că noua lege a partidelor politice și noua  lege a finanțării partidelor politice ar trebui publicate în Monitorul Oficial în maximum o lună pentru ca prevederile actelor normative să poată fi aplicate la alegerile din 2016.

Reforma electorală, în varianta dorită de coaliție, ar presupune ca noile texte de lege să:

- le ofere cetăţenilor posibilitatea de reprezentativitate în toate forurile deliberative;

- garanteze integritatea oamenilor care ajung să candideze şi să fie aleşi;

- fie durabile, astfel încât nu se ajungă în situaţia ca, la fiecare ciclu electoral, să se schimbe legislaţia.

„Noi, cei din coaliţie, suntem destul de rezervaţi în legătură cu succesul reformei electorale. Senzaţia noastră este că politicienii au uitat de presiunea publicului din noiembrie – decembrie (2014 – n.red.). Uitând de presiune, politicienii se află pe marginea prăpastiei, gata să se expună din nou oprobriului”, spune Codru Vrabie. Reprezentantul Funky Citizens subliniază că noile texte de acte normative țin cont de criteriul reprezentativității, dar ridică probleme de integritate și  durabilitate.

„În ceea ce priveşte reprezentativitatea, este un foarte mare pas înainte că se permite înfiinţarea partidelor locale cu doar trei membri. Astfel, vom avea mai multe formaţiuni politice la nivel local care să intre în competiţie electorală şi asta îi va oferi cetăţeanului şanse de a alege mai mult şi mai bine decât o făcea până acum. Pe de altă parte, forma actuală a legislaţiei, care a fost trimisă în analiză Comisiei de cod electoral, ridică mari probleme la nivelul integrităţii şi durabilităţii. Există nişte prevederi care, dacă nu sunt corelate între ele, ar pune partidele politice locale în situaţia de a minţi electoratul”, precizează Vrabie. AICI puteţi citi mai mult despre prevederile aduse în discuţie de membrul asociației Funky Citizens. „În condiţiile actuale, în care există mari probleme din perspectiva durabilităţii şi integrităţii, nu ştiu în ce măsură legile acestea (legea partidelor politice şi legea finanţării partidelor politice – n.red.) vor fi asumate de preşedintele Iohannis, pentru a fi promulgate în termen”, menţionează Vrabie.

Klaus Iohannis, preşedintele României, a avut mai multe runde de consultări cu partidele politice pe tema reformei electorale. Plenul Camerei Deputaţilor a decis, pe 29 aprilie, să retrimită la Comisia de cod electoral proiectele legii partidelor politice şi legii finanţării partidelor politice. Miercuri, 6 mai, Camera Deputaţilor ar putea să adopte pachetul de legi referitoare la partidele politice.

Sursa foto: freeimages.com

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări