ONG
Al treilea sector
Data: 15.03.2013
ONG / Mediu

Reportaj: Reciclare în şase etaje

Ecotur ajută studenții Bucureşteni să scape de maculatura din căminele ASE.

 Andreea Bota, colaborator AlTreileaSector.ro

În Moxa D din Piața Romană, căminul unde locuiesc mulți studenți din ASE, într-o seară din sesiune de februarie, patru fete echipate cu saci menajeri, s-au adunat la etajul doi. Au  început să împartă între ele saci negri, de 120 de litri, apoi au urcat până la etajul șase și au batut la uşi. Frenetic. La câte 4-5 uşi, una câte una. “Bună, suntem de la Ecotur, reciclăm hârtie”.   

“Nu cred că avem”, le-a răspuns o fată din camera din capătul holului. Ana, care e în primul ei an în asociaţie, a încercat să momească studenţii cu uși deschise: “Aşteptăm. Primiţi şi bomboane”. 

 De patru ani se reciclează hârtia din cămine printr-un proiect al Clubului Ecotur – o organizație studențească îndreptată spre turism și ecologie. În primii doi ani reciclarea hârtiei se derula anual, acum voluntarii cutreieră căminele la finalul fiecărei sesiuni.

În căminul din Moxa sunt două săli de lectură. Prima e la etajul 6, unde pe fete le-a aşteptat o studentă cu o plasă de plastic plină cu hârtie de reciclat. Pe plasa burdujită de cursuri și cărți xeroxate era lipită o bucată de hârtie pe care scria „Reciclare! Aici, acum”. Echipa Ecotur s-a entuziasmat. „Să facem poză, să facem poză”, a propus una dintre fete. „Câtă hârtie ! nu pot să cred !”, a exclamat surprinsă o altă voluntară.

La etajul cinci, situația a fost asemănătoare cu cea de la etajul anterior. Multe uși nu s-au deschis, ba chiar una dintre fetele care a deschis o ușă le-a spus tranșant „Nu prea avem ce să reciclăm, nu prea aruncăm. Noi le păstrăm”. Noroc cu o cameră de băieți. Un student înalt a ieșit în pragul ușii cu o banana în mâna dreaptă și un teanc de hârtii în stânga. Colegii lui au mai scotocit vreo două minute după maculatură.

O tonă pentru toate căminele

După cele două etaje cutreierate pentru reciclarea hârtiei, sacii nu au mai putut fi târșâiți pe holurile pavate cu gresie. „Hai să îi ducem cu liftul”, a propus Cătălina, o tipă blondă, tunsă bob. Însă liftul nu funcționa. O soluție era și camera Anei, de la etajul doi. Însă înainte de asta încă o poză a trebuit să marcheze reușita.

Cinci fete au zbârnâit pe holurile din cămin până la parter. Cu regularitate și disciplină și-au dorit să deschidă cât mai multe uși. „Targetul este de o tonă pentru toate căminele” a spus Oana, care are experiența sesiunilor trecute pentru strânsul hârtiei.

La etajul unu din căminul Moxa D distracția a fost în fața camerei 108, o cameră de băieți. Cătălina le-a făcut și poze în timp ce încă scotoceau după hârtii. Alex, un student, a verificat fiecare foaie, ca nu cumva să nu fie „ceva de care mai am nevoie”.

Câteva uși mai încolo, la camera 113, au întrebat „Dați bani pe ele?”. Una din fete i-a răspuns scurt, debusolată : „Suntem noi la ASE, dar nici chiar așa”.

Fetele au adunat într-o oră aproximativ 180 de kilograme în 10 saci menajeri. Vara trecută, după sesiunea din vară, au avut același target, însă au strâns 1300 kilograme. Hârtia colectată este transportată la centrul de reciclare de la Trafic Greu, vizavi de Liberty Mall.

Pagina de facebook Ecotur: http://www.facebook.com/clubecotur

Alte articole

Comentarii

One thought on “Reportaj: Reciclare în şase etaje

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări