Economie socială
Al treilea sector

Radiografia economiei sociale în România

În 2012, aproape 2% dintre salariaţii români lucrau în sectorul economiei sociale, domeniu cu  venituri anuale de circa 12,3 miliarde de lei.

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

Economia socială din România înseamnă peste 39.300 de organizaţii funcţionale, cu active imobilizate de aproape 14 miliarde de lei, venituri de circa 12,3 miliarde de lei şi mai mult de 131.000 de angajaţi, arată Atlasul Economiei Sociale (2014), realizat de Institutul de Economie Socială (IES), parte a  Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Studiul are la bază date din 2012, colectate din diverse surse oficiale, printre care şi Institutul Naţional de Statistică (INS).

Atlasul Economiei Sociale, aflat la cea de-a treia ediţie, cuprinde informaţii despre întreprinderile sociale româneşti, în condiţiile în care, până acum, nu existau statistici oficiale referitoare la activităţile economice derulate de ONG-uri prin intermediul societăților comerciale. În anul 2012, organizaţiile de economie socială (OES) din România deţineau 903 societăţi comerciale (înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului), din care 682 erau active (cu bilanţ depus, aflate în bazele de date ale INS).

Aproape 95% dintre întreprinderile sociale active la nivelul lui 2012 erau deţinute de asociaţii şi fundaţii. Doar 3,37% erau în proprietatea cooperativelor, în vreme ce 0,73% aparţineau caselor de ajutor reciproc.

Societăţile comerciale deţinute de OES aveau, în urmă cu doi ani, circa 17.400 de salariaţi, iar media pe întreprindere socială a fost de 26 de angajaţi.

„În 2012, salariul mediu brut/an/angajat/societate comercială deţinută de OES a fost de 24.214 lei, altfel exprimat – salariul mediu brut/lunar/angajat/societate comercială deţinută de OES a fost de 2.018 lei, un nivel foarte apropiat de salariul mediu brut pe ţară din 2012, care a fost de 2.117 lei, ceea ce denotă faptul că aceste societăţi comerciale au reuşit să creeze locuri de muncă remunerate decent”, conform studiului.

Un salariat dintr-o întreprindere socială producea, în 2012, 66,14 lei brut/oră

Mai mult de o treime (34,2%) dintre întreprinderile sociale înregistrate în 2012 aveau 1 – 5 angajaţi

Doar 4,5% dintre societăţile comerciale deţinute de OES au avut un profit peste 500.000 de lei în 2012

Per total, angajaţii din sectorul economiei sociale reprezentau, la sfârşitul lui 2012, 1,9% din totalul populaţiei salariate din România, în creştere faţă de 2011, când ponderea a fost de 1,75%, şi 2010 (1,7%).

Domeniul economiei sociale a contribuit cu aproape jumătate de miliard de lei la bugetul de stat din 2012, prin plata taxelor şi impozitelor. Comparativ, în 2011, valoarea impozitelor şi a contribuţiilor plătite a fost de circa 335 de milioane de lei. „Raportând sumele respective la total impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice şi contribuţii angajatori din bugetele de stat 2012 şi 2011, apreciem o contribuţie a sectorului economiei sociale de 4,18% în total impozite persoane juridice şi contribuţii angajatori în anul 2012, în creştere faţă de ponderea de 3,04% pe care o deţinea în 2011”, potrivit analizei citate.

Numărul de organizaţii active a crescut cu aproape 14% în 2012 faţă de 2011, activele imobilizate s-au majorat cu peste 26% în perioada menţionată, în vreme ce veniturile totale au avansat cu mai mult de 31%. Totodată, la sfârşitul lui 2012, economia socială număra peste 131.000 de salariaţi, în creştere cu 21,2% comparativ cu 2011.

„Începând cu 2010, sectorul economiei sociale a crescut de la an la an. O explicaţie ar fi faptul că, în perioada 2010 – 2012, mediul economic a început să-şi revină după anii de criză. De asemenea, poate că această creştere se datorează şi fondurilor europene care au fost atrase de România. Nu în ultimul rând, o altă explicaţie a creşterii sectorului stă în îmbunătăţirea anumitor politici publice”, spune Claudia Petrescu, doctor în sociologie şi cercetător al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, din cadrul Academiei Române.

Asociaţiile şi fundaţiile au fost, la fel ca în anii trecuţi, cele mai numeroase OES şi în 2012. Asociațiile și fundațiile au reprezentat 85% din totalul OES, au cumulat 52% activele OES, 63% din veniturile OES şi 59% din forţa de muncă angajată de sector.

Ediţia din 2014 a Atlasului Economiei Sociale poate fi consultată integral AICI.

Sursa foto: freeimages.com

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări