Ştiri şi Joburi
Al treilea sector
Data: 30.07.2015
Ştiri şi Joburi

Opt centre de transfuzii renovate de Asociaţia React şi Fundaţia Vodafone România

Fundaţia Vodafone România a investit 348.530 Euro în renovarea şi crearea unui mediu propice actului medical în opt importante centre de transfuzie sanguină din România, care deservesc o treime din totalul donatorilor din ţară.

Fundaţia Vodafone România a renovat, prin intermediul proiectului “O şansă pentru viaţă”, o suprafaţă totală de 15.145 metri pătraţi, în centrele de transfuzii sanguine din Bucureşti, Buzău, Cluj, Giurgiu, Iaşi, Slatina, Suceava şi Târgu Jiu. Anual, mai mult de 127.000 de donatori vor beneficia de noile condiţii din cele opt centre renovate.

„De la startul programului O şansă pentru viaţă, am organizat sute de sesiuni de donare de sânge adresate publicului larg, în sediile companiilor şi instituţiilor. Am observat astfel, pe parcurs, o nevoie reală de a crea un mediu propice actului medical în centrele de transfuzii care primesc cei mai mulţi donatori, în fiecare an, şi am decis să oferim, atât donatorilor, cât şi cadrelor medicale, condiţii pe măsura importanţei acţiunilor lor şi să le stăm alături în efortul de a salva vieţi omeneşti”, a declarat Angela Galeţa, Director, Fundaţia Vodafone România.

În cadrul proiectului de renovare, pe lângă reabilitarea spaţiilor, au fost achiziţionate şi 30 de scaune de recoltare, un aparat de aer condiţionat pentru laboratorul sanguin, patru centrifuge, două hemomixere, şase frigidere şi congelatoare pentru stocarea sângelui. De asemenea, patru din cele opt centre au fost dotate cu mobilier nou.

“Sângele este lichidul vital utilizat zilnic în procesul medical, care nu poate fi sintetizat în laborator şi care nu poate fi stocat mai mult de 32 de zile. În şapte ani am convins mii de oameni să doneze în centrele de transfuzii pentru a asigura nevoia de sânge din spitalele româneşti. Suntem mândri că am reuşit să renovăm opt centre de transfuzii într-un an şi să oferim astfel donatorilor din şapte judeţe şi din Bucureşti spaţii propice derulării actului medical”, a declarat Anca Ştefan, Preşedinte, Asociaţia React.

În cei şapte ani de la startul programului “O şansă pentru viaţă”, Fundaţia Vodafone România a contribuit la salvarea a peste 200.000 de vieţi omeneşti.

Asociaţia React şi Fundaţia Vodafone România derulează încă din 2008 cel mai amplu program naţional de donare de sânge din România – „O şansă pentru viaţă”. Programul cuprinde trei componente: campanii media de informare şi conştientizare cu privire la importanţa donării de sânge; campanii mobile de donare de sânge şi proiecte de renovare şi dotare a unităţilor de transfuzii din ţară. Valoarea totală a investiţiei în acest program, de la lansarea sa şi până în prezent, este de 638.672 Euro.

Fundaţia Vodafone România a finanţat, în cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale, având ca beneficiari copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 20 milioane Euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei se regăsesc pe www.fundatia-vodafone.ro, www.facebook.com/fundatiavodafone, http://fundatiavodafone-blog.ro. Fundaţia Vodafone România este o organizaţie non-guvernamentala românească cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.

Asociaţia React este o organizaţie neguvernamentală care participa semnificativ la dezvoltarea celor patru piloni ai unei comunităţi prospere: sănătate, educaţie, economie socială şi dezvoltare comunitară. Suntem printre cele mai premiate organizaţii neguvernamentale din România, cu 14 premii de excelenţă naţionale şi internaţionale. Implementăm proiecte integrate, care produc schimbări majore în viaţa oamenilor prin sprijin competent şi implicare activă. În cei nouă ani de la înfiinţare, am contribuit la schimbarea vieţii unui număr de aproximativ 100.000 de români şi am contribuit la salvarea a peste 250.000 de vieţi omeneşti. React are filiale în cinci oraşe din ţară şi o echipă de 70 de angajaţi şi peste 200 de voluntari. www.asociatiareact.ro

Alte articole

Comentarii

3 thoughts on “Opt centre de transfuzii renovate de Asociaţia React şi Fundaţia Vodafone România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări