ONG
Al treilea sector
Data: 19.12.2013
ONG / Advocacy

Obiectivul comun al organizațiilor participante la Forumul Național 2013

În 2014, organizațiile neguvernamentale vor să determine instituțiile statului să respecte litera și spiritul legii și să consulte în mod autentic societatea civilă.

Din cele paisprezece seturi de rezoluții validate de Forumul Național ONG, unsprezece vizează determinarea instituțiilor statului să adopte o atitudine transparentă și să întreprindă o consultare autentică a sectorului nonprofit.

Adoptarea în regim de urgență, fără consultare, a unor legi și modificări legislative esențiale, au fost amendate de societatea civilă în luna decembrie, atât prin proteste de stradă cât și prin poziții oficiale din partea a numeroase organizații neguvernamentale și federații ONG.

“Parlamentul și Guvernul României trebuie să fie primele care să dea exemplu de respectare a literei și spiritului legii în ce privește transparența decizională și consultarea publică. Acesta este pasul necesar în procesul de consolidare a colaborării dintre sectorul public și societatea civilă, colaborare în afara căreia nu se poate vorbi despre democrație”, declară, într-un comunicat de presă, Viorel Micescu – directorul executiv al Fundației Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale – CENTRAS.

Democrația participativă, drepturile omului, justiția și anti-corupția, managementul și eficiența fondurilor europene, incluziunea rromilor, protecția mediului și dezvoltarea durabilă, piața muncii și politicile sociale, dezvoltarea mediului rural, educația, sănătatea, dezvoltarea urbană și independența presei au fost temele majore dezbătute de delegații organizațiilor neguvernamentale participante la lucrările forumului.

Forumul ONG din acest an, a readus în prim plan capacitatea sectorului neguvernamental de a demonstra unitate în diversitate și determinarea organizațiilor neguvernamentale de a acționa ferm și concertat pentru impunerea respectului față de cetățean.

Rezoluțiile Forumului au fost oferite publicului astăzi și sunt disponibile AICI.

Sursa foto: sxc.hu

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări