ONG
Al treilea sector
Data: 26.01.2015
ONG / Social

Nemulțumirile furnizorilor de servicii sociale

Peste 150 de asociații și fundații sunt nemulțumite de modul în care autoritățile acordă subvențiile pentru servicii sociale. Până acum, reprezentanții statului nu au un răspuns pentru ONG-uri.

Liviu Florea, redactor-șef AlTreileaSector.ro

„Scrisoarea a ajuns la noi și urmează să o analizăm și să dăm un răspuns. În momentul de față, nu avem o concluzie. Vom găsi o soluție, pentru că, până la urmă, toți cei din societatea civilă sunt în dialog constant cu noi. Sunt oameni cu care ne-am întâlnit de nenumărate ori și trebuie să găsim o soluție”, spune Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV). El face trimitere la o scrisoare pe care au semnat-o peste 150 de organizații neguvernamentale, adresată lui precum și Rovanei Plumb, ministrul Muncii și Elenei Dobre, director adjunct în MMFPSPV. Documentul semnalează „modalitatea defectuoasă” în care MMFPSPV „a interpretat și aplicat Ordinul 1838/2014 privind aprobarea liniilor de subvenţionare prioritare în domeniul asistenţei sociale pentru anul 2015”. „Aceste organizații semnalează atât vicii de procedură, birocratizare excesivă sau proceduri neuniforme de evaluare a dosarelor depuse de către organizațiile neguvernamentale, cât și aspecte care țin de afectarea sau nerespectarea unor valori și principii asociate furnizării serviciilor sociale din România”, se arată în documentul citat. Altfel spus, organizațiile neguvernamentale, furnizoare de servicii sociale, sunt nemulțumite de modul în care reprezentanții statului aleg să acorde subvențiile pentru servicii sociale.

„Din punctul nostru de vedere, ministerul Muncii ar trebui să stabilească o metodologie foarte exactă pentru acordarea de subvenții. De asemenea, ar trebui să existe o grilă foarte clară și transparentă de evaluare a dosarelor aplicanților”, afirmă Angela Achiței, președintele fundației Alături de Voi, unul dintre semnatarii scrisorii.

Documentul conține 15 nemulțumiri ale ONG-urilor care oferă servicii sociale. Câteva dintre cele mai importante sunt:

- diminuarea numărului de beneficiari pentru care se acordă subvenția, sau a cuantumului alocat per beneficiar,  fără precizarea criteriilor care au stat la baza deciziilor în cauză;

- menținerea aceluiași cuantum al nivelului mediu al subvenției lunare, în contextul în care cheltuielile eligibile au crescut în ultimii cinci ani;

- lipsa consultării cu asociațiile și fundațiile în vederea stabilirii liniilor prioritare de subvenționare a serviciilor sociale la nivel național, inclusiv în privința stabilirii nivelului mediu al subvenției lunare;

- criteriile pentru calculul cuantumului efectiv al subvenției nu sunt publice;

- obligativitatea ca beneficiarii să primească servicii timp de opt ore zilnic, pentru ca furnizorii să devină eligibili la subvenție, este o solicitare care nu respectă nevoile specifice și drepturile beneficiarilor.

Totodată, scrisoarea le oferă reprezentanților MMFPSPV mai multe soluții pentru rezolvarea nemulțumirilor organizațiilor neguvernamentale. Documentul este însoțit și de o anexă care arată evoluția cheltuielilor, de la bugetul de stat, cu subvențiile acordate organizațiilor neguvernamentale furnizoare de servicii sociale. Dacă în 2013 și 2014 suma pe care au primit-o ONG-urile a rămas constantă, la circa 27 de milioane de lei anual, în 2015 bugetul s-a redus până la aproape 21 de milioane de lei. Mai mult, numărul organizațiilor beneficiare a scăzut în fiecare an, de la 183 în 2013, la 150 în 2015.

„Furnizorii de servicii sociale care au primit subvenții diminuate nu au primit nicio motivare din partea autorităților. Noi, ca organizație, am aplicat pentru subvenții pe trei centre, la Iași, Constanța și Mureș, iar autoritățile ne-au tăiat trei sferturi din subvenția solicitată pentru centrul Constanța”, mai spune Angela Achiței.

Situația subvențiilor acordate de stat pentru furnizarea de servicii sociale, de către ONG-uri, reprezintă o problemă constantă a ultimilor ani. De exemplu, în 2014, organizațiile neguvernamentale au reușit să convingă parlamentarii să nu adopte un proiect de lege referitor la subvenţionarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociaţii, fundaţii şi cultele recunoscute. Multe dintre amendamentele propuse în respectivul proiect de lege nu erau pe placul organizațiilor neguvernamentale.  

Sursa foto: freeimages.com

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări