Ştiri şi Joburi
Al treilea sector
Data: 20.03.2017
Ştiri şi Joburi

Fundaţia Chance for Life recrutează voluntari

Dacă îţi doreşti să te implici în proiecte cu şi pentru copii şi tineri proveniţi din medii defavorizate, Chance for Life te aşteaptă în echipa de voluntari.

Ca voluntar în cadrul Fundației Chance for Life te vei implica în diverse activităţi, contribuind astfel la educaţia unor copii din medii defavorizate sau la integrare socio-profesională şi dezvoltarea independentă a unor tineri seropozitivi cu dizabilităţi. Alegând calea voluntariatului vei avea ocazia să te dezvolți personal!

 Iată cum te poţi implica:

– organizarea de activităţi în cadrul programului de Dezvoltare de abilităţi de viaţă independentă cu tinerii beneficiari;

– confecţionarea de felicitări, bijuterii şi alte obiecte decorative şi reprezentarea fundaţiei la târguri şi expoziţii;

– dezvoltarea de activităţi pe diverse materii şcolare cu copii: chimie, biologie, matematică, limba română, geografie etc.;

–  lecţii de chitară, orgă;

–  ateliere de dezvoltare de abilităţi pentru copii pe diverse teme;

–  organizare de campanii şi evenimente de fundraising;

–  suport IT (calculatoare, reţea, multifuncţionale, ore de informatică cu beneficiarii);

–  activităţi de PR (prezentări, site, pagina de facebook, fotografii, filmuleţe);

–  implicare în programe europene – lucru cu voluntari români şi străini.

 De ce să participi? Pentru că:

– îţi dezvolţi creativitatea şi capeţi încredere în tine;

– participi la traininguri de educaţie non-formala şi de lucru cu persoane defavorizate;

– câştigi experienţă în lucrul cu tineri din categorii sociale defavorizate;

– ai ocazia să faci parte dintr-o echipă de voluntari români şi străini;

– poţi participa la schimburi de tineret şi traininguri naţionale şi internaţionale.

Colaborarea se realizează în baza unui contract de voluntariat şi poţi primi adeverinţă de practică şi Certificatul de competențe dobândite prin voluntariat. În plus, ca urmare a aprobării noii legi a voluntariatului, stagiul tău va fi considerat experienţă profesională.

Dacă ţi-au atras atenţia activităţile de mai sus şi îţi doreşti să petreci în acest fel două ore pe săptămână, te invităm să trimiţi CV-ul şi motivaţia ta la adresa voluntari@ chanceforlife.ro până pe data de 29 martie 2017. Va urma o întâlnire introductivă pe 30 sau 31 martie, la ora 16.00, la care va trebui să participi alegând una din zile. Activităţile cu beneficiarii organizaţiei se vor desfăşura între orele 10-17 de luni până vineri.

Fundația Chance for Life te așteaptă în echipă!

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări