ONG
Al treilea sector
Data: 03.10.2014
ONG / Social

Ferentariul dansează – Episodul III

Copiii din Ferentari au descoperit o super-putere: dansul. În septembrie, New York-ul a dansat alături de Ferentari.

Ioana Pasc, redactor AlTreileaSector.ro

Pe 23 septembrie 2014, pe scena WASP din București, s-au întâlnit două lumi: o lume a celor norocoși și una care încă aleargă după speranță.

Mișcările lungi, răbdarea și eleganța unei pisici care stă la pândă sau vânează- o fată frumoasă, cu ochi mari, albaștri, dansează pe scena centrului cultural WASP: se înalță în salturi largi, revine greu la pământ, de parcă forța gravitației funcționeză întrerupt în cazul ei. E Mira Cook, dansatoare în batterydancecompany, una dintre cele mai longevive trupe de dans contemporan din New York. Se află pentru a doua oară în România, alături de Clement Mesah, partenerul ei de dans.

În șir indian, omuleți îmbrăcați în albastru ocupă scena. Sunt tineri, probabil cel mult 14 ani. Au mișcări tremurânde, emoția se citește pe fața fiecăruia. Printre ei, Toto, pare un uriaș. Nu din cauza înălțimii, ci datorită deja câștigatei experiențe pe scenă alături de trupa Born4Trouble (B4T), din care face parte de câțiva ani. B4T e trupa de hiphop a Clubului de Educație Alternativă din Ferentari, proiect implementat de Policy Center for Roma and Minorities, iar Toto, despre care am scris în episodul II din „Ferentariul dansează”, e cel mai talentat dintre dansatori.

***

David și Goliat

Un uriaș și un pui de uriaș au dansat pe scena WASP (Working Art Space and Production): batterydancecompany din New York și B4T, din Ferentari. Totul s-a petrecut în cadrul proiectului „Camera 0002_Dancing to Kinect” – parte din programul Dancing to Connect - unul dintre cele mai de succes programe de diplomație culturală prin artă, din lume. Esența programului stă în dezvoltarea creativității și a spiritului de echipă, prin limbajul dansului contemporan.

Între 14 și 22 septembrie, doi dintre dansatorii batterydance, Mira Cook și Clement Mensah, au susținut o serie de ateliere de dans pentru tinerii din România. La finalul lor, a avut loc un spectacol de dans contemporan în care miniaturile coregrafice create de participanții la workshop-uri s-au împletit cu intervențiile artistice ale dansatorilor americani. Printre participanții la ateliere, au fost 40 de copii din Ferentari, Răzvan Stoian (Tangaj Dance), Bianca Ior și Radu Domșa, din partea Trouble Dance Studio.

Roxana Dumbravă, manager de comunicare la Policy Center for Roma and Minorities, e așezată pe unul dintre primele rânduri din sală, așa cum mă obișnuisem să o găsesc la fiecare spectacol al puștilor. Ține un aparat foto în mână, e entuziasmată ca un copil și aplaudă cu putere la sfârșitul fiecărui dans. Adevărul e că fiecare reprezentație te ține cu sufletul la gură. Nu, nu sunt toate desăvârșite, dar toate comunică emoții puternice. Mira dansează impecabil, iar momentele în care i se alătură partenerul ei, Clement (foto), prind magie: braț la braț, tibie la tibie, trăire la trăire. Reprezentația lor se încheie, iar copiii de la Policy Center aplaudă cu forță și le strigă repetitiv numele.

10665676_917599048253644_6091188330633502817_n

Copiii din Ferentari alături de Clement Mensah

***

Cine salvează lumea în seara asta?

Se stinge din nou lumina în sală, e rândul copiilor să danseze. În șir indian, intră-n rol și încep dansul. În spatele mișcărilor de pe scenă, se ascund mesaje care îndeamnă la comunicare, la înțelegere, la speranță. Piesa aleasă, Save the World ( trad. – Salvează lumea), a trupei Swedish House Mafia, completează bine tabloul. Primul dansator se așează în genunchi și își face semnul crucii. După el, cel de-al doilea, își mișcă degetele ca și când ar număra bani. Mintea îmi zboară rapid la videoclipurile cu rapperi americani și consumerismul care domină țările vestice. Credință versus materialism. Speranță versus deznădejde. Egalitate versus discriminare. Versul principal al piesei pe care dansează puștii, who’s gonna save the world tonight (cine salvează lumea în seara asta?), se sparge în ecouri surde de pereții sălii de spectacol.

Majoritatea copiilor care participă la proiectul Camera 0002_Dancing to Kinect sunt de etnie romă. Cei mai mulți trăiesc în Ferentari, locul în care își desfășoară activitatea Policy Center for Roma and Minorities. Acasă, pentru acești copii, înseamnă un cartier în care celor mai mulți bucureșteni le este frică să intre. Un loc în care se trafichează droguri, în care gunoaiele rămân neridicate cu săptămânile și în care casele de pe străzile marginale sunt lipsite de canalizare. Despre copiii născuți în ghetourile din Ferentari se vorbește rar și în tonuri apocaliptice. Ceea ce nu înțelegem, obișnuim să judecăm.

***

Dans! Dans! Dans!

Pentru a putea participa la atelierele de dans, copiii au fost învoiți de la școală. Întreb de ce. Vicepreședintele programului, Emad Salem, îmi spune că nu vroia să țină puștii la antrenamente mai mult de ora opt seara, pentru că Ferentariul devine un loc prea periculos pentru un copil, după ce se întunecă. În seara asta, organizatorii au închiriat un autobuz care îi va duce pe copii la casele lor. Pe cei care au una.

ATS.ro: De ce implicarea copiilor dezaforizați în spectacole de dans?

Emad M. Salem: Dansul are o putere incredibilă în comunitățile nevoiașe, prin creșterea nivelului de încredere de sine care, altfel, lipsește. Prin dans învață să se deschidă, să comunice. Să dea și să primească. Să rămână concentrați, atunci când e nevoie, și să muncească, să-și atingă scopul. Să invețe să lucreze în echipă.

ATS.ro: Cum au comunicat antrenorii, Mira și Clement, cu micii dansatori?

Emad M. Salem: Au avut alături oameni care au ușurat comunicarea, care au tradus. Dar asta nu a fost, oricum, o problemă. Dansul nu e o artă a limbajului vorbit, ci o artă a corpului. Dacă antrenorul se mișcă într-un anumit fel, dansatorii vor înțelege imediat, pentru că în dans nu contează limba vorbită. Dificultăți au fost la început, de concentrare: e greu să motivezi un grup mare de copii să fie atenți, să se miște într-un anumit fel, să învețe o coregrafie. Mai ales că au fost implicați în proiect și copii foarte tineri, iar mulți dintre ei vin dintr-un mediu cu probleme: fie nu au o casă, fie nu au o familie la care să se întoarcă după antrenamente. Unii trăiesc pe stradă. Lipsa unei ghidări în viață, lipsa iubirii, lasă urme. A fost o situație complet nouă pentru mulți dintre ei. Cu ajutorul și suportul moral din partea antrenorilor au reușit, într-o singură săptămână, să organizeze spectacolul pe care l-am văzut în seara asta.

10616300_910056719007877_686641178656921338_n (1)

Repetiții în cadrul Dancing to Connect- Ferentari, București 2014

Programul Dancing to connect a luat naștere în 2006 și de atunci a văzut 54 de țări și a colaborat cu peste 200 de organizații. Activitățile principale se concentrează pe susținerea de ateliere de dans, formarea tehnică a dansatorilor sau cursuri de balet contemporan. Atelierele sunt organizate în țări cu situații conflictuale și în comunități defavorizate sau stigmatizate, cu scopul de a sparge barierele ridicate de oameni și prejudecățile. Batterydancecompany a realizat sute de spectacole individuale în toată lumea și a găzduit artiști din Polonia, Ungaria, Finlanda, Slovacia, Sri Lanka, Malaysia și Algeria. The New York Times numește, în 2006, programul Dancing to Connect noua față a diplomației culturale.  

2013-08-18-BatteryDanceCompany5

Repetiții în cadrul Dancing to Connect cu tema Incluziune / Excluziune – Potsdam, Germania

Pentru copiii din Ferentari și pentru mulți dintre participanții programului Dancing to Connect, dansul devine terapie. Jonathan Hollander, formatorul trupei de dans batterydance, amintește într-un interviu din 2013, pentru Huffington Post, una dintre cele mai marcante ediții ale programului – în Thailanda, la atelierele de dans au participat câțiva tineri care au fost captivi în industria sexului, care trăiseră niște experiențe greu de imaginat.

Pe unde trece, programul construiește poduri de comunicare. Tineri evrei, palestinieni și germani au învățat prin dans să treacă dincolo de neîncredere și ură ancestrală și să lucreze împreună. Un proiect recent al Dancing to Connect a avut loc în Irak, în regiunea kurdă a țării, în zona Erbil și a adunat elevi kurzi, shia și sunni- grupuri cunoscute pentru conflictele interetnice. „Nu poți dansa cu cineva în care nu ai încredere”, adaugă Hollander în același interviu.

2013-08-18-BatteryDanceCompany7

Participanți ai Dancing to Connect din Erbil, Irak 2012

În Bucureşti, la Wasp, seara e pe sfârșite iar scena e neîncăpătoare. Alături de Mira, Clement și copiii din Ferentari, vin în ropote de aplauze și dansatorii de la Tangaj Dance. Mână lângă mână, strânse într-o spirală a încrederii, a speranței. Pe rândul din spate, copiii de la Clubul de Educație Alternativă fac plecăciuni repetate în fața sălii arhipline, de parcă ar vrea ca momentul să țină o veșnicie. Arată, într-adevăr, ca o mare familie cu zâmbete largi, cât să țină loc pentru familiile lipsă ori pentru căminul care curând, imediat după ora opt, se mută-n stradă.

Batterydancecompany este o trupa de dans contemporan din New York, care de peste 35 de ani schimbă colțuri nefericite ale lumii, prin dans. Venirea lor în România a fost sprijinită de Policy Center for Roma and Minorities, despre care am scris în primul episod din „Ferentariul dansează”. Despre copiii din Ferentari, visurile lor și victima colaterală a unui sistem defectuos, educația, am scris în episodul doi

Photo credit: Policy Center for Roma and Minorities, Dancing to Connect.

Video credit: AlTreileaSector.ro

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări