Economie socială
Al treilea sector

Cu tribul pe bicicletă

Colindă străzile Bucureştiului de la începutul lui 2011. Livrează „orice încape într-un ghiozdan, nu e viu, dar nici mort şi este legal”.

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

Povestea Tribul,  o afacere de curierat rapid pe bicicletă în Bucureşti, a început în urmă cu doi ani la iniţiativa organizaţiei neguvernamentale Beneva, înfiinţată la sfârşitul lui 2010 şi cunoscută pentru proiectele Home Mătăsari, Lecturi Urbane, BikeWalk sau Limonada lui Iulian.

„Nu însuși curieratul pe bicicletă e factorul de <<noutate>>, cât modul în care livrăm pe bicicletă e cel diferit.  În România se livrează de mult timp pe bicicletă. Dacă nu în România, cel puțin în București. Dar ceea ce facem noi este să livrăm foarte-foarte repede, în maximum două ore. Asta este ceva ce până acum nu s-a mai făcut. Ideea este furată cu nerușinare din istorie, de pe vremea când totul se livra pe biciclete – de la pâinea ce ajungea dimineața în magazine, până la presă ce îți era aruncată pe verandă.  În ultimii zeci de ani s-a livrat foarte mult pe bicicletă în orașele mari ale lumii, unde mașinile au o viteză medie mai mică decât cea a bicicliștilor. Orașele cu renume (în curieratul pe biciclietă –n.red.) sunt New York, Londra sau Copenhaga”, spune Ariel Constantinof, „şef de trib la Tribul.eu”, cum se recomandă pe cartea de vizită electronică, şi fondator al proiectului.

_DAC9953-22

De ce „Tribul”? „Pentru că cei ce lucrează la noi fac parte din tribul de oameni pasionați de pedalat. Nu oricine poate face ce facem noi. Nu este de ajuns să te dai cu bicicletă. E vorba de mult mai mult. Iar oamenii aceștia – nebunii care <<se dau>> cu bicicletă prin acest oraș aglomerat fac parte dintr-un <<trib>> foarte bine conturat”,  subliniază tânărul antreprenor.

Curierii Tribului (şase la număr) contabilizează zeci de kilometri prin Bucureşti, zilnic. „Nu avem un program fix în care lucrăm. Deşi pe site scrie clar că suntem disponibili doar între 10:00 şi 17:00, noi lucrăm doar când avem comenzi. Există, din păcate, perioade în care lucrăm două ore pe zi. Există, din fericire, zile în care nu facem faţă la câte cereri sunt”, afirmă Constantinof.

Clienţii sunt din toate categoriile: persoane fizice, companii şi ONG-uri. Totuşi,  companiile au „cea mai mare putere de cumpărare”. Primul client din zona neguvernamentală pentru curierii Tribului a fost asociaţia MaiMultVerde.

În urmă cu un an, curierii aveau o medie mai mică de 100 de comenzi lunar. În ultimele trei luni, media a fost de 500 de comenzi/lună, în condiţiile în care vara activitatea este mai redusă.

„De multe ori suntem rugați să ducem buchete de flori cu expeditor anonim. Băieții vor să-și surprindă <<jumătățile>>. La început nu ne plăceau aceste livrări, fiind destul de periculos să transporți un buchet de flori prin traficul din București, dar cu timpul ne-am obișnuit. Acum ne gândim să facem un serviciu <<special>>. De curând cineva și-a uitat laptopul acasă și ne-a rugat pe noi să-l aducem la birou. Altcineva voia să-și schimbe o pereche de încălțări. Am fost la birou, i-am ridicat, i-am dus la mall, i-am schimbat și i-am adus înapoi”, adaugă Constantinof.

Un curier pe bicicletă primeşte un comision, în funcţie de cât livrează. Comisionul variază între 40% şi 50% din preţul livrării. De exemplu, un angajat Tribul care face zece livrări într-o zi, poate câştiga 80-90 de lei. Totodată, Tribul alocă 10% din încasări pentru diverse proiecte ale asociaţiei MaiMultVerde. Tocmai de aceea, iniţiatorii Tribul percep demersul lor ca unul social şi nu ca pe o afacere generatoare de foarte mulţi bani.

„Keep it simple: nu suntem o multinaţională. Nu ne-am îmbogăţit peste noapte. Suntem doar nişte oameni pasionaţi. A face parte din Trib este mai mult un stil de viaţă, decât un job în adevaratul sens al cuvântului”, afirmă Constantinof, întrebat dacă are în plan să extindă Tribul şi în alte oraşe din ţară.

În cele mari, cum ar fi Timişoara, Cluj, Braşov sau Iaşi, au apărut deja afaceri similare. Cu care Tribul se află în contact. „Suntem prieteni, inevitabil”, explică antreprenorul social.

Fondatorul Tribul are şi un sfat pentru românii care vor să-şi deschidă o afacere cu scop social sau de protejare a mediului. „Există un citat care-mi place foarte mult: <<cel mai bun moment pentru a planta un copac a fost acum 20 de ani; al doilea cel mai bun moment este să-l plantezi acum>>. E târziu. E vizibil faptul că ne-am omorât, încet-încet, planeta. E vizibil că avem multe probleme în societate. Afacerile sociale pot rezolva aceste probleme. Tot încet-încet. Dar pot. Sfatul este să se mişte cât mai repede şi să nu le fie jenă să ceară ajutor”, conchide Constantinof.

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări