ONG
Al treilea sector
Data: 29.04.2015
ONG / PR & marketing

Campania care i-a îmbătrânit pe români

O organizație neguvernamentală a pornit, pe 21 aprilie, o campanie surprinzătoare pentru promovarea unuia dintre proiectele sale. Rezultatele au fost neaşteptate.

Liviu Florea, redactor-şef AltreileaSector.ro

Cabral Ibacka, Lucian Mândruţă, George Ivaşcu sau Cornel Ilie sunt doar câteva dintre persoanele publice din România care au ales să sprijine o campanie inedită derulată de Grupul de Educaţie şi Acţiune pentru Cetăţenie (GEAC). Susţinătorii campaniei şi-au instalat pe telefonul mobil aplicaţia AgingBooth şi au putut „vedea” cum vor arăta peste 30 de ani. Apoi, suporterii ideii GEAC şi-au publicat poza „îmbătrânită” pe paginile lor create pe reţeaua socială Facebook şi au făcut trimitere către campanie.

Organizaţia neguvernamentală şi-a dorit, prin intermediul campaniei care se încheie pe 30 aprilie, să popularizeze proiectul „Visele bătrânilor”, pornit în toamna lui 2014. „Trebuia să fac ceva altfel, astfel încât lumea să afle despre proiect”, spune Radu Meiroşu, membru fondator GEAC. „Cârligul” iniţiativei a fost Ziua Europeană a Solidarităţii între Generaţii, care se sărbătoreşte astăzi, 29 aprilie. „Prin această campanie am vrut să facem o conexiune între proiect şi Ziua Europeană a Solidarităţii între Generaţii”, explică Radu.

Radu a descoperit aplicaţia de mobil prin intermediul organizaţiei neguvernamentale israeliene Shorashim Group, care a folosit-o într-o campanie similară, derulată cu câţiva ani în urmă. „Conceptul de <<îmbătrânire>> a oamenilor a fost creat de McCann Israel (agenţie de servicii de comunicare – n.red.) pentru Shorashim Group. Le-am povestit celor de la Shorashim puţin despre proiectul nostru, i-am rugat să ne doneze conceptul, spunându-le că vrem să facem o campanie similară în România, şi au răspuns că sunt de acord”, afirmă membrul fondator GEAC.

Rezultatele campaniei au fost surprinzătoare. În doar o săptămănă, numărul „like-urilor” paginii de Facebook a proiectului „Visele bătrânilor” aproape că s-a triplat. Radu este de părere că implicarea vedetelor în iniţiativa GEAC a dus la succesul campaniei. „Cu unele dintre persoanele publice care au ales să se implice în campanie am interacţionat la un moment dat şi mi-a fost uşor să le abordez, iar la altele am ajuns prin intermediul cunoscuţilor şi colegilor mei”, precizează Radu.

Proiectul „Visele bătrânilor” a pornit, oficial, în octombrie 2014 şi şi-a propus să îndeplinească dorinţele a zece bătrâni din Bucureşti. Bucureştenii în vârstă sunt ajutaţi să-şi traiască visurile de 30 de studenţi voluntari de la facultăţile de jurnalism, asistenţă socială, psihologie, comunicare şi cu profil economic. „Proiectul a fost gândit ca dorinţele bătrânilor să fie îndeplinite de companii. Este, dacă vrei, un proiect de responsabilizare socială a companiilor. Deocamdată, am decis să nu comunicăm stadiul îndeplinirii dorinţelor bătrânilor, dar suntem în discuţii avansate atât cu companii, cât şi cu persoane fizice, pentru ca măcar una dintre dorinţele fiecărui vârstnic să devină realitate. Prin acest proiect noi nu vrem bani, ci donaţii în natură. Adică, de exemplu, dacă un bătrân îşi doreşte să meargă la teatru, cineva să-i ofere această şansă”, arată Radu.

Proiectul a pornit, practic, de la mama şi de la bunica lui Radu, două femei de 75, respectiv 98 de ani. „Mi-am dat seama că bătrânii pot deveni foarte dificili şi că au nevoie de oameni cu care să poată să vorbeasă. De asemenea, mi-am zis că toţi îmbătrânim, la un moment dat, şi aşa m-am gândit fac acest proiect”, spune Radu, 47 de ani. „Visele bătrânilor” i-a arătat lui Radu, până acum, că există solidaritate între bătrânii şi tinerii din România. „Dacă mă întrebi cum mă văd peste 30 de ani, îţi spun, mai întâi, că sper să mă văd peste 30 de ani. Apoi, sper să nu fiu singur”, adaugă Radu.

Proiectul „Visele bătrânilor” a obţinut, anul trecut, o finanţare de 22.500 de lei de la Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, prin intermediul Fondului pentru Inovare Civică.

Sursa foto: Facebook Radu Meiroșu

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări