ONG
Al treilea sector
Data: 03.03.2014
ONG / Oamenii schimbă lumea

Bucureşti: capitala oamenilor şi a poveştilor

Directori, vidanjori, studenţi, copii, bătrâni. Adrian îi opreşte pe stradă şi le propune să arate lumii întregi, printr-un mozaic de poveşti şi oameni, adevăratul Bucureşti.  

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

„Toată lumea ştie câte ceva despre Bucureşti, dar nimeni nu ştie nimic, de fapt”, crede Adrian, un bucureştean de 23 de ani, absolvent de Jurnalism. În primăvara anului trecut s-a hotărât să-i mulţumească oraşului care l-a găzduit aproape un sfert de secol şi a demarat (împreună cu Tudor, un prieten „stabilit afară”) proiectul Humans of Bucharest - HoB, Oamenii din Bucureşti.

„Humans of Bucharest este un hobby de-al meu şi nimic mai mult. Este, dacă vrei, o transpunere a pasiunii mele pentru oameni, în ceva mai palpabil. Prin acest proiect, aşa cum le zic şi oamenilor cu care mă întâlnesc, aş vrea să construiesc o faţă adevărată a oraşului”, explică tânărul, care preferă să nu-şi dezvăluie numele de familie. Ceea ce face el pentru Bucureşti este destul de simplu. De două-trei ori pe săptămână îşi pune „DSLR-ul” pe umeri şi pleacă la drum pe străzile Capitalei. De fiecare dată, petrece minimum 4-5 ore printre oameni. În tot acest timp, le cere bucureştenilor să se lase fotografiaţi. Cei care acceptă, sunt rugaţi să destăinuie o frântură din viaţa lor, pe care Adrian o alătură fotografiei, pentru a crea o poveste. O mică piesă de puzzle dezvăluită lumii întregi, prin Humans of Bucharest.

Adrian HoB

„Bucureştiul este un conglomerat de oameni care încearcă să trăiască unii lângă alţii, sau unii peste alţii. Dar, prin intermediul acestui proiect, mi-am dat seama cât de adevărată poate să fie zicala <<de la fiecare ai câte ceva de învăţat>>. Am vorbit cu tot felul de persoane, de la oameni care aveau 40 de ani, 30 de costume în şifonier şi erau directori, până la oameni care abia ieşiseră din canal şi lucrau ca vidanjori”, afirmă tânărul.

Cei pe care îi fotografiază nu trebuie să respecte nişte criterii prestabilite. Se orientează după „feeling” şi încearcă să găsească oameni expresivi. Cum îi abordează? Le explică ceea ce face şi îi roagă să se oprească pentru o fotografie. Ulterior, îi întreabă câte ceva, de exemplu „dacă ai avea o super-putere, care ar fi?”. „Întrebarea vine în funcţie de cum simt persoana respectivă”, subliniază Adrian. În final, le spune oamenilor unde pot găsi fotografia şi… „cam atât”.

Preferă „să-şi vâneze” subiecţii în centrul oraşului. Timpul i-a arătat că este cel mai indicat loc, pentru că acolo se întâlnesc şi se amestecă toate categoriile de oameni. La începutul proiectului, i-a fost teamă. Nu de reacţiile oamenilor, ci de refuzuri. Sunt zile în care din 15 indivizi abordaţi, toţi refuză să se lase fotografiaţi. Cei mai mulţi nici nu au răbdare să asculte despre ce este vorba, ci doar trec mai departe. Pur şi simplu. Sunt şi zile în care opreşte zece oameni şi toţi acceptă. „Înainte, mă gândeam că am eu ceva. Că sunt murdar pe faţă. Dar, după, mi-am dat seama că refuzurile sunt parte din job, ca să zic aşa”, menţionează tânărul.

Într-una din zilele în care teama de refuz nu dispăruse încă, l-a întâlnit pe cel mai interesant om pe care l-a fotografiat până acum. Se întâmpla în Parcul Cişmigiu, unul dintre cele mai frumoase locuri din Capitală. Persoana fotografiată era într-un scaun cu rotile, iar prima impresie a lui Adrian a fost că vorbeşte cu un cerşetor. Nu mică i-a fost mirarea să afle că vorbeşte cu un „tip din Statele Unite, care venise în Bucureşti după o româncă pe care o cunoscuse pe Internet”. Omul dorea să trăiască o poveste de dragoste. Adrian nu ştie nici până astăzi dacă ceea ce îi povestise omul era real sau dacă făcea parte, pur şi simplu, din imaginaţia lui.

Iniţiatorul HoB a trăit şi momente delicate în cursa lui pentru zugrăvirea imaginii Bucureştiului. La un moment dat, câţiva oameni, despre care nu poate spune cu siguranţă dacă erau jandarmi sau civili, au vrut să-i ia aparatul şi să-i şteargă pozele, pe motiv că a făcut fotografii în faţa unei instituţii publice. „A fost un moment un pic respingător”, îşi aminteşte Adrian.

Până acum, HoB a adunat peste 100 de poveşti, fărâme din viaţa de zi cu zi a bucureştenilor. Spre deosebire de Brandon, fondatorul Humans of New York, cel care l-a inspirat să creeze HoB, Adrian nu şi-a propus să atingă un anumit număr de oameni fotografiaţi. Însă, ar dori să aloce mai mult timp proiectului, care a pornit din pasiune şi este făcut voluntar, fără vreun avantaj financiar. „Dar e complicat”. În viaţa de zi cu zi, Adrian face site-uri. Şi merge la proteste. Este adeptul protestului, ca formă concretă de evidenţiere a libertăţii de exprimare. Crede că „şi la noi ar trebui să fie încetăţenită chestia asta”, pentru că protestul le poate arăta românilor că au drepturi.

Nu ştie cum va evalua HoB, dar speră ca pagina lui de Facebook să devină un ambasador al Bucureştiului, pentru „cine vrea să vină aici şi să ne cunoască”. „Bucureştiul este un oraş frumos şi ar putea fi şi mai frumos. Poate că, odată cu proiectul meu, o să vadă acest lucru şi cine trebuie să vadă”, mai spune Adrian.

Iniţiativele ca HoB oferă străinilor imaginea reală a vieţii în Bucureşti şi a românilor, dincolo de scandalurile din presa internaţională sau de materialele de promovare a „brandului” de țară. Asemenea proiecte, realizate voluntar de oameni, ar trebui încurajate şi promovate de autorităţi, cetăţeni, organizaţii şi companii.

AlTreileaSector.ro a aflat povestea lui Adrian dintr-unul din formularele anonime primite pe adresa redacţiei. Dacă şi tu cunoşti un om sau un proiect care schimbă lumea în bine, poţi să ne spui prin acest formular anonim. Noi vom citi propunerea, vom contacta persoana şi vom scrie povestea.

Sursa foto: Humans of Bucharest

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări