ONG
Al treilea sector
Data: 12.12.2014
ONG / PR & marketing

Bilanțul voluntarilor

Astăzi, 12 decembrie, are loc Gala Națională a Voluntarilor, eveniment care premiază voluntarii și proiectele de voluntariat din întreaga țară. AlTreileaSector.ro face o retrospectivă a celor trei ediții de până acum ale galei.

Liviu Florea, redactor-șef AlTreileaSector.ro

Aproape 400.000 de voluntari s-au implicat în cele 286 de proiecte finaliste la edițiile din 2011, 2012 și 2013 ale Galei Naționale a Voluntarilor. Cei 400.000 de români au făcut circa 8,5 milioane de ore de voluntariat care, transformate în bani, înseamnă, potrivit Federației VOLUM, organizatorul evenimentului, 4,8 milioane de euro.

Prima ediție a galei, organizată în 2011, a fost cea mai spectaculoasă din punct de vedere al numărului de voluntari implicați (375.100), al proiectelor finaliste (99) și al orelor de voluntariat efectuate (2,97 de milioane).

Pe de altă parte, cea mai ridicată valoare a muncii depuse de voluntarii din proiectele finaliste a fost înregistrată anul trecut și s-a ridicat la 2,93 de milioane de euro. Cele nouă proiecte de voluntariat premiate în 2013 la Gala Națională a Voluntarilor au avut bugete între 35 de lei și 2,4 milioane de lei.

La fiecare dintre cele trei ediții au fost premiate câte 22 de secțiuni și peste 90 de finaliști.

Gala din 2014 se va desfășura la Working Art Space & Production, în București, și va avea ca temă tradițiile și obiceiurile românești.

Gala Națională a Voluntarilor 2014 va fi realizată cu sprijinul Federației Fundațiile Comunitare din România (FFCR), a Ministerului Tineretului și Sportului și a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Dezvoltării Profesionale din România (ANPCDEFP).

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări