ONG
Al treilea sector
Data: 18.02.2015
ONG / Dezvoltare comunitară

Bicicliștii din București și Ilfov își decid viitorul

Bicicliștii din București și Ilfov lucrează la câteva strategii care au ca scop final dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete în cele două zone.

Liviu Florea, redactor-șef AlTreileaSector.ro

„Infrastructura pentru biciclete se poate dezvolta la standarde adevărate în momentul în care numărul mașinilor de pe străzi va începe să scadă. Numărul mașinilor va scădea în momentul în care oamenii vor avea un transport public civilizat, trotuare libere astfel încât să le facă plăcere să meargă pe jos și o infrastructură pentru biciclete viabilă”, declară Marian Ivan, membru fondator al Organizației pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR). Totodată, el este și expert infrastructură biciclete în cadrul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) București – Ilfov, care are ca scop crearea unui sistem de transport urban durabil și modern.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) și Comisia Europeană (CE) au stabilit, anul trecut, că una dintre prioritățile României între septembrie 2014 – iulie 2015 este conceperea unor planuri de mobilitate urbană, pentru dezvoltarea transportului. Planurile vor fi implementate în șapte orașe mari din țară și în regiunea București – Ilfov și vor ține cont de nevoile pietonilor, bicicliștilor și participanților la trafic.

Membrul fondator OPTAR a propus, în calitate de expert din PMUD București – Ilfov, câteva scenarii pentru dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete.  Variantele luate în calcul prevăd:

- realizarea de „străzi liniștite”, unde nu va exista nicio amenajare pentru bicicliști și pe care vor avea acces doar riveranii;

- deschiderea contrasensului (pe străzile cu sens unic) pentru bicicliști;

- blocarea străzilor într-un singur capăt, astfel încât șoferii să nu poată circula prin același loc prin care pedalează bicicliștii;

- eliberarea trotuarelor și crearea de parcări pe mijlocul străzilor, pentru separarea traficului motorizat de cel nemotorizat;

- crearea de benzi pentru biciclete;

- crearea de piste pentru biciclete;

- crearea de trasee sugerate pentru biciclete.

„Toate proiectele pentru bicicliști vor fi integrate în infrastructura de transport. Noi nu propunem variante fără să ne pese de transportul public sau de ceea ce se întâmplă cu pietonii. Luăm în considerare toate modurile relevante de transport. Cele trei scenarii pe care le-am propus sunt scenarii pe termen scurt. Dacă începi să construiești o rețea de piste, dar ea nu va fi gata decât peste zece ani, ea va avea rezultate abia peste zece ani. Pe termen scurt trebuie să existe o soluție care să se poată aplica imediat”, menționează Ivan.

Scenariile propuse pentru dezvoltarea infrastructurii destinate bicicliștilor conțin elemente care se regăsesc în proiectul „Drumuri Verzi în București. Inițiativa, demarată în primăvara anului trecut de OPTAR, prevede construirea unui traseu de 100 de kilometri dedicat bicicliștilor, pietonilor și persoanelor cu dizabilități din Capitală. „Momentan, nu pot oferi informații despre stadiul în care se află proiectul << Drumuri Verzi în București >> dar, în perioada următoare, voi face un anunț referitor la această inițiativă”, precizează Marian Ivan.

Expertul PMUD București – Ilfov a făcut publice scenariile sale pentru dezvoltarea infrastructurii dedicată și a invitat bicicliștii să comenteze pe marginea lor și să vină cu propriile propuneri. Toate variantele propuse vor fi analizate pe 23 februarie, împreună cu reprezentanții asociațiilor și fundațiilor interesate.

La sfârșitul lui iulie, România trebuie să aibă un PMUD pentru fiecare dintre cele șapte orașe mari (Brașov, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești, Cluj-Napoca, Timișoara) și regiunea București – Ilfov. În final, toate planurile vor ajunge pe masa autorităților.

Sursa foto: optar.ro

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări