Companii
Al treilea sector
Data: 03.02.2014
Companii / Companii şi ONG

Analiză: Situația fundaţiilor corporatiste din România

AlTreileaSector.ro a realizat o analiză a activității desfășurate de 50 de fundații corporatiste din România și a informațiilor disponibile la Ministerul de Finanțe, privind organizațiile analizate. Rezultatele sunt surprinzătoare.  

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

Cu câteva excepții, România nu are, comparativ cu alte ţări, fundaţii corporatiste capabile să aducă schimbări majore în societate. Mai mult, unele fundaţiile corporatiste românești declară cifre surprinzătoare privind bugetele și numărul lor de angajați.

O fundaţie corporatistă este înfiinţată de o companie, şi „deţine acţiuni ce îi conferă mai mult de 50% din drepturile de vot în Adunarea Generală a acţionarilor, iar aceste acţiuni reprezintă mai mult de 50% din totalul activelor fundaţiei”, potrivit cercetării „România 2010. Sectorul neguvernamental. Profil, tendinţe, provocări” (Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile). „În general, aceste fundaţii corporatiste apar în cadrul corporaţiilor care au o strategie şi programe de durată destinate susţinerii dezvoltării comunităţii. Companiile îşi stabilesc propriile fundaţii, care au ca scop să ofere granturi (n.red. finanţări) unor programe de dezvoltare comunitare ce se încadrează în strategia companiei”, conform studiului citat.

Cele mai puternice fundaţii corporatiste din România, din punct de vedere al veniturilor pe care le rulează anual, sunt Fundaţia Vodafone România şi Fundaţia Mereu Aproape. Fundaţia Vodafone România este şi una dintre cele mai vechi fundaţii corporatiste din România. Înfiintaţă în 1998, organizaţia a înregistrat venituri totale de aproape zece milioane de lei şi un deficit de 2,8 milioane de lei în 2011, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Principalele proiecte sprijinite de fundaţie se adresează bătrânilor, persoanelor defavorizate sau persoanelor cu dizabilităţi.

Fundaţia Mereu Aproape a fost fondată în 2005, de postul de televiziune Antena 1. Organizația, cu venituri totale de 9,6 milioane de lei şi un excedent de peste 1,6 milioane de lei în 2012, sprijină iniţiativele care vizează copii sau adolescenţi.

Companiile cu venituri anuale de sute de milioane de euro care au decis să finanţeze o fundaţie proprie sunt Orange România (Fundaţia Orange România), Romtelecom (Fundaţia Romtelecom pentru Români), Banca Transilvania (Fundaţia Clujul are Suflet) sau Coca – Cola HBC România (Fundaţia Oameni pentru Comunitate).

20 din 50 de fundaţii corporatiste au raportat zero angajaţi în 2012

Fundaţiile Ciel România şi Şcoala de Planificare şi Perfecţionare Profesională sunt singurele care au declarat “zero” venituri în 2012

16 din 50 de fundații corporatiste nu au înregistrat excendent în 2012

Patru fundații corporatiste din 50 au avut venituri anuale de peste un milion de lei în 2012

Fundaţiile Mereu Aproape, Sanosan şi Nine O’Clock au cel mai mare număr de salariaţi dintre toate fundaţiile corporatiste din România. Fiecare dintre ele are cel puţin zece salariaţi, potrivit datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe.

Pe lângă fundaţiile corporatiste cu o structură clară, AlTreileaSector.ro a identificat în Registrul Naţional ONG, circa 20 de fundații despre care nu se poate ști cu siguranţă dacă fac parte din rândul fundaţiilor corporatiste sau nu. În componenţa celor aproximativ 20 de entităţi se regăseşte printre membrii fondatori cel puţin o companie, dar nu este clar dacă societăţile respective sunt majoritare sau nu. Totodată, nu se poate afirma cu exactitate nici câte dintre aceste fundaţii sunt active în prezent, în condiţiile în care unele dintre ele nu au un website şi nici rezultatele financiare înregistrate la Ministerul de Finanţe.

În afara fundațiilor analizate, în România mai sunt prezente şi alte fundaţii corporatiste, înfiinţate de grupurile străine din care fac parte companii active în țară. Printre ele se numără Fundaţia Erste, Fundaţia GDF Suez, Fundaţia Veolia sau Fundaţia Internaţională Carrefour.

*Notă* Analiza realizată de AlTreileaSector.ro s-a bazat pe definiţia fundaţiilor corporatiste din studiul „România 2010. Sectorul neguvernamental. Profil, tendinţe, provocări” și pe informațiile existente în Registrul Național ONG, pe site-ul Ministerului de Finanțe și pe site-urile companiilor care dețin fundații.

Alte articole

Comentarii

2 thoughts on “Analiză: Situația fundaţiilor corporatiste din România

  1. ideea analizei este interesanta, dar porneste de la o ipoteza falsa in conditiile in care NICIO fundatie, corporatista sau de alt fel, nu are parti sociale si, implicit, actionari (cum apare in text. De ex.: “Pe lângă fundaţiile corporatiste cu o structură a acţionariatului clară, …”). Inclusiv, definita de referinta pt articol este citata incorect (. De fapt, in textul original, este vorba despre fundatia – nu compania! – care „deţine acţiuni ce îi conferă mai mult de 50% din drepturile de vot în Adunarea Generală a acţionarilor, iar aceste acţiuni reprezintă mai mult de 50% din totalul activelor fundaţiei”, potrivit cercetării „România 2010. Sectorul neguvernamental. Profil, tendinţe, provocări” (Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile). Definitia citata, la rindul ei, ridica semne de intrebare, dar asta e o alta poveste!)

  2. Multumim, domnule Lisetchi. Am verificat sursa si am modificat ceea ce ati remarcat. Va dorim o zi frumoasa si va mai asteptam pe AlTreileaSector.ro .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări