ONG
Al treilea sector
Data: 15.06.2015
ONG / Portret de ONGist

Ana crede că voluntariatul poate salva România

Ana este om de comunicare, blogger şi preşedinte de organizaţie neguvernamentală. Îi place să lucreze cu tinerii şi crede că voluntariatul ar putea salva România.

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

Ana Marin trăieşte în Bucureşti, dar este preşedintele activ al unei organizaţii neguvernamentale din provincie. Tânăra, care preferă să spună despre sine că are „între 18 şi 40 de ani”, conduce Junior Chamber International (JCI) Buzău, parte din federaţia JCI România. „JCI este prezentă în România din 2003 şi a început ca o iniţiativă a unor tineri antreprenori care doreau să-şi înfiinţeze o reţea. JCI are, atât la nivel internaţional, cât şi în România, patru arii de dezvoltare: antreprenoriat şi business, dezvoltare personală şi leadership, CSR (responsabilitate socială corporativă – n.red.) şi comunitate, precum şi relaţii internaţionale”, afirmă Ana.

in cadrul unui training

Ea s-a alăturat JCI Buzău în 2012, la un an de la înfiinţarea asociaţiei. Ana era, la momentul respectiv, trainer într-un proiect pe care JCI îl derula în Bucureşti, Buzău şi Bacău, prin programul Tineret în Acţiune. „Când mă întorceam de la Bacău, m-am oprit în Buzău şi cei de acolo m-au întrebat dacă nu aş vrea să mă înscriu în JCI. Le-am spus că o să mă mai gândesc pentru că sunt implicată în foarte multe proiecte. Însă, peste două săptămâni, eram prezentă la conferinţa naţională a federaţiei, în calitate de membru a JCI Buzău”, declară Ana.

Românii care doresc să devină parte din entităţile membre JCI existente la nivel naţional trebuie să se implice activ în proiectele derulate de respectivele organizaţii neguvernamentale, să aibă între 18 şi 40 de ani şi să plătească o taxă anuală de 20 de dolari.

JCI Buzău are 23 de membri activi şi circa 100 de voluntari. Unul dintre proiectele organizaţiei este Academia de Cetăţenie Activă, care se adresează celor cu vârste între 16 şi 21 de ani. Tinerii învaţă, pe durata a patru module, ce înseamnă noţiunile de management de proiect, comunicare, leadership şi vânzări.

Un alt proiect al organizaţiei este Clubul de Vorbit în Public, destinat tuturor celor care îşi doresc să-şi îmbunătăţească abilităţile de oratorie.

training JCI analiza nevoilor comunitatii, alaturi de colegii din alte organizatii locale

JCI Buzău derulează, o dată sau de două ori pe an, un eveniment de relaţionare dedicat antreprenorilor locali. „Evenimentul respectiv funcţionează ca unul de speed dating (întâlniri rapide – n.red.). Adică se aduc laolaltă 25 de antreprenori din comunitate, se pun la mese şi fiecare antreprenor stă câte cinci minute cu fiecare dintre ceilalţi 24 de antreprenori, timp în care se prezintă şi se fac schimb de cărţi de vizită. Prin această metodă neconvenţională de cunoaştere încercăm să încurajăm colaborarea între afacerile de la nivel local”, explică preşedintele JCI Buzău.

Cele mai importante acţiuni organizate de asociaţia buzoiană sunt gala de final de an, care premiază diferite personalităţi ale oraşului, şi Earth Hour (Ora Pâmântului). „Earth Hour funcţionează ca un eveniment cadru pentru mai multe evenimente mai mici, cum ar fi concerte sau piese de teatru. Activitatea centrală a acestui eveniment o reprezintă stingerea, pentru o oră, a luminilor Palatului Comunal”, precizează Ana.

Deschiderea Conferintei Nationale JCI Romania Buzau 2014

Organizaţia pe care o conduce tânăra a avut anul trecut un buget de doar 4.000 de euro, bani obţinuţi din diverse sponsorizări. Niciunul dintre membrii JCI Buzău nu primeşte vreun salariu.

Ana îşi plăteşte facturile din banii pe care îi câştigă ca freelancer în comunicare şi marketing. Lucrează cu mai multe organizaţii neguvernamentale şi companii. În timpul liber scrie pe blog.

„Prin voluntariat poţi să-ţi dezvolţi foarte multe abilităţi, poţi învăţa foarte multe lucruri, poţi să cunoşti mulţi oameni fantastici şi poţi schimba vieţi. Chiar cred că voluntariatul este ceea ce va salva România”, spune tânăra.

Prima interacţiune cu sectorul nonprofit a avut-o înainte de zece ani, când mama sa a dus-o la Organizaţia Naţională Cercetaşii României. Acolo a trecut peste frica de a dormi la cort şi a învățat ce înseamnă să facă voluntariat.

„Cred că primul eveniment major la care am luat contact cu mediul neguvernamental a fost undeva pe la zece ani. Împreună cu mama mea am fost la plantat copaci. Apoi am continuat să mă implic, de la a strânge deşeuri, până la a le spune poveşti copiilor din orfelinate sau a ţine trainguri pentru organizaţii studenţeşti”, mai spune Ana.

Ea va rămâne preşedintele JCI Buzău până la sfârşitul anului, când îi expiră mandatul. Sistemul JCI International prevede că niciun membru din conducerea unei asociaţii afiliate la organizaţia mamă nu poate rămâne în funcţia pe care o deţine mai mult de un an. De asemenea, respectivul membru nu mai poate candida pe o funcţie pe care a deţinut-o în trecut, dar poate aplica pentru o alta.

CV Ana Marin

2015 – prezent: președinte JCI România

2014 – prezent: freelancer, comunicare & marketing

2011 – 2014: Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative

2008 – 2014: senior marketing officer, Banca Transilvania

2007 – 2008: specialist evenimente, Millenium Bank

2005 – 2007: asistentă director executiv, Banca Transilvania

2004 – 2005: responsabil relații publice, Baker Tilly România

AlTreileaSector.ro va publica, în perioada următoare, mai multe articole despre oamenii din managementul asociaţiilor şi fundaţiilor locale, pentru a surprinde ce experienţe profesionale au şi ce activităţi derulează organizaţiile neguvernamentale pe care le conduc.

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări