Finanţari şi fundraising
Al treilea sector

7 sfaturi pentru a atrage fonduri prin „2%”

Au mai rămas 74 de zile din 2014, în care organizaţiile neguvernamentale pot primi bani prin facilitatea fiscală „2%”. AlTreileaSector.ro le oferă ONG-urilor şapte sfaturi pentru atragerea fondurilor de la cetăţeni.

Liviu Florea, redactor-şef AlTreileaSector.ro

Organizaţiile neguvernamentale româneşti au intrat deja în febra promovării facilităţii fiscale 2%, prin intermediul căreia orice român care a avut venituri anul trecut poate alege să redirecţioneze 2% din impozitul pe venit pentru a sprijini diverse cauze sociale. Deocamdată, cele mai vizibile metode prin care ONG-urile încearcă să se promoveze publicului sunt trimiterea de e-mailuri, scrierea de mesaje pe reţeaua de socializare Facebook şi postarea de anunţuri pe site-urile propriii.

ONG-urile care nu au demarat deocamdată campanii pentru atragerea celor 2% sau cele care îşi doresc să-şi ajusteze strategia de strângere de bani, au la dispoziţie două platforme online, pe care pot găsi informaţii utile: doilasuta.ro şi redirectionezdoilasuta.ro. Prima a fost creată de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC) în 2005, iar cea de-a doua funcţionează de anul trecut şi reprezintă un proiect al asociaţiei Envision.

Pentru a afla ce anume trebuie să facă o organizaţie neguvernamentală pentru a avea succes într-o campanie 2%, am stat de vorbă cu Andrei Chirtoc, vicepreşedintele asociaţiei Envision.

Începe campania cât mai devreme

„Planificarea campaniei ar trebui să înceapă în luna octombrie a anului precedent, încât conceptul campaniei şi materialele de promovare să fie gata până la sfârşitul anului. Am observat că din ce în ce mai multe organizaţii încep abordarea pentru 2% încă din luna ianuarie, imediat după vacanţa de iarnă. Aşadar, cu cât iei mai repede startul, cu atât ai mai multe şanse de câştig”.

Construieşte o reţea de ambasadori

„O organizaţie ar trebui să înceapă prin a-şi crea o reţea de ambasadori în comunitate, care să se implice în abordarea celor cu care vin în contact în mediile lor sociale şi în colectarea de formulare. O reţea de voluntari, angajaţi, beneficiari şi aparţinătorii acestora şi chiar o persoană publică locală”.

O soluţie pentru crearea unei reţele de ambasadori ar putea fi, conform asociaţiei Envision, implicarea creativă a oamenilor. De exemplu, un ONG ar putea organiza concursuri între voluntari, colegii din organizație sau le-ar putea propune companiilor să desfăşoare concursuri cu premii pentru angajaţii lor care conving cele mai multe persoane să redirecționeze 2% pentru organizație.

Oferă oamenilor posibilitatea să completeze pe loc formularele

ONG-urile trebuie „să faciliteze completarea şi depunerea formularelor şi să ofere oportunităţi oamenilor de a completa pe loc. Pentru aceasta, organizaţiile ar trebui să fie prezente în clădiri de birouri, în locuri publice – cum ar fi centrele comerciale şi la diverse evenimente”.

Abordează o companie medie sau mică

„Dacă au în plan să abordeze companii pentru a face prezentări angajaţilor şi a plasa puncte de informare în clădirile de birouri, să vizeze companiile mijlocii şi mici, acolo unde nu s-au făcut atât de multe campanii de popularizare a prevederii 2% ca în companiile mari”.

Stabileşte o colaborare cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF)

„O sugestie care poate fi aplicată eficient în ultimele săptămâni de campanie, înainte de termenul pentru depunerea formularelor, ar fi amplasarea unor standuri în incinta sucursalelor ANAF locale, pe baza unui parteneriat stabilit în prealabil cu ANAF”.

Nu te baza doar pe promovare în media

Potrivit redirectionezdoilasuta.ro, orice apariție în media în perioada februarie-mai te poate ajuta să crești notorietatea organizației în comunitate și poate fi un sprijin pentru campania de 2%. Totuşi, „o greşeală majoră ar fi ca organizaţiile să se bazeze doar pe rezultatele unei campanii media, fără să includă în campanie alte activităţi de abordare directă a publicului ţintă. Avem exemple de organizaţii mari, cu vizibilitate importantă la nivel naţional şi rezultate foarte bune pe 2%, precum Fundaţia pentru SMURD, care a înţeles acest lucru şi continuă să activeze voluntarii în activităţi de abordare directă a publicurilor ţintă”.

Contactează alte organizaţii şi demaraţi o acţiune comună de lobby

O soluţie indirectă de a atrage fonduri din redirecţionări, ar fi şi „un efort comun de lobby pe lângă instituţiile statului şi o coalizare care să ducă la implementarea unor campanii generale de informare publică despre ce înseamnă 2% şi cât de simplu este să contribui în acest fel la dezvoltarea mediului ONG. Acţiunea generală de informare publică ar funcţiona astfel ca un <<teaser>> la începutul fiecărui an, înaintea campaniilor individuale ale ONG-urilor”.

Descoperă pe AlTreileaSector.ro şi cauzele pentru care, în România, redirecţionarea 2% nu funcţionează aşa cum ar trebui.

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări