Ştiri şi Joburi
Al treilea sector
Data: 07.08.2015
Ştiri şi Joburi

21 de medalii la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics

Românii participanţi la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics au câştigat 21 de medalii.

Delegația de sportivi Special Olympics România, care au reprezentat țara noastră la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics de la Los Angeles (Statele Unite ale Americii), în perioada 25 iulie – 2 august, cel mai mare eveniment sportiv și umanitar din lume din acest 2015, se întoarce acasă cu  şapte medalii de aur, şapte de argint și şapte de bronz.

Delegația a fost formată din 28 de sportivi: 22 având dizabilități intelectuale și şase sportivi parteneri. În competiții au participat: o echipă de înot – patru sportivi din București și  Cluj, o echipă de gimnastică artistică formată din patru sportivi din București, o delegație de bocce – doi sportivi din București, o delegație de tenis de masă alcătuită din doi sportivi din Tîrgu Mures, un lot de atletism format din patru sportivi din Timișoara și o echipă de fotbal unificat formată din cinci sportivi Special Olympics și cinci parteneri din București și Ilfov. Fiecare echipă sportivă a fost însoțită de antrenor. Echipa României a fost însoțită la Los Angeles de Nadia Comăneci, membru al Boardului Special Olympics International, implicată activ în organizarea evenimentului.

Palmaresul României la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics este următorul:

- şapte medalii de aur (Ana Baltag, Bogdan Cleniuc, și Alexandru Pasc la înot; Nicoleta Nicolici la atletism; Denisa Iliescu la gimnastică)

- şapte medalii de argint (Mădălina Marin și Bogdan Cleniuc la înot; echipa de bocce alcătuită din Ioana Ghițulescu și George Stanciu; echipa de ștafetă la atletism, alcătuită din Ghizela Ghereben, Nicoleta Nicolici, Adrian Moldovan și Laurențiu Munteanu; Georgiana Deancu și Petrică Matei la gimnastică; Andras Nagy la tenis de masă)

- şapte medalii de bronz (Ana Baltag la înot; Adrian Moldovan la atletism; Georgiana Deancu, Florin Dinu și Petrică Matei la gimnastică; echipa de tenis de masă la dublu alcătuită din Emese Simo și Andras Nagy)

Din delegație au făcut parte și medici care au supravegheat în permanență starea de sănătate a sportivilor. Aceștia au fost voluntari la Jocurile Mondiale de Vară, iar doi dintre medici au fost certificați ca directori clinici naționali în cadrul a două programe de sănătate derulate de Special Olympics în România: Opening Eyes (sănătatea ochilor) și Health Promotion (promovarea unui stil de viață sănătos).

În paralel cu Jocurile Mondiale, o echipă alcătuită din sportivul Special Olympics si prezentatorul emisiunii „Fără prejudecăți” de la TVR Cluj, Mihai Arsenie, și partenera sa de proiect, Georgiana Bighescu, a participat la Special Olympics Generation Unified Impact Summit. Acest summit la nivel internațional a reunit echipe mixte de tineri (cu și fără dizabilități) din peste 30 de țări, care au lucrat pe proiecte de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, primind finanțare pentru implementarea acestora în țările de origine.

Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics Los Angeles au avut loc în perioada 25 iulie – 2 august. La competiție au participat în total 6.500 de sportivi din 177 de țări care au concurat la 25 de discipline sportive. Au participat, de asemenea, 30.000 de voluntari din întreaga lume.

Președinții de onoare ai Jocurilor Mondiale Special Olympics au fost Președintele Barack Obama și Prima Doamnă Michelle Obama, care a fost prezentă și la Ceremonia de Deschidere.

Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics, organizate după modelul Jocurilor Olimpice, la fiecare patru ani, au reprezentat cel mai mare eveniment sportiv și umanitar din lume în 2015, precum și cel mai mare eveniment care a avut loc în Los Angeles de la Jocurile Olimpice din 1984.

Special Olympics România a participat ultima oară la Jocurile Mondiale de Vară la Atena în 2011. Atunci, sportivii noştri s-au întors acasă cu 21 de medalii: cinci de aur, nouă de argint şi şapte de bronz la şase discipline sportive.

Deplasarea delegației României la Jocurile Mondiale a fost posibilă datorită suportului financiar oferit de Ministerul Tineretului și Sportului.

De asemenea au contribuit la asigurarea bunei reprezentări a României la acest eveniment Comitetul Paralimpic Român, Metav SA, Băneasa Business & Technology Park SA, Herbalife România, 7 Card, Helmut Duckadam ’86, S.C. Modalux SRL, Dachim, SAMDAM Solutions, SC KRISKON SRL, Fundația Inimă de Copil, Cohn&Jansen JWT România, Certinvest.

Mai mult de 200 de milioane de oameni din întreaga lume au o dizabilitate intelectuală, constituind astfel  cel mai mare grup cu dizabilitate la nivel mondial. Dizabilitatea intelectuală trece dincolo de rase și etnii, nivel de educație, statut social sau economic, putând apărea în orice familie.

Alte articole

Comentarii

One thought on “21 de medalii la Jocurile Mondiale de Vară Special Olympics

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări