Ştiri şi Joburi
Al treilea sector
Data: 11.12.2015
Ştiri şi Joburi

14 decembrie: Gala Națională a Voluntarilor

Pe 14 decembrie, la Scala Floreasca, vor fi 300 de reprezentanți ai societății civile, ai companiilor și ai instituțiilor publice, la Gala Naţională a Voluntarilor.

Federația VOLUM și partenerii săi organizează în seara de 14 decembrie Gala Națională a Voluntarilor. Începând cu ora 19.00, la Scala Floreasca vor fi prezenți aproximativ 300 de reprezentanți ai societății civile, ai companiilor și ai instituțiilor publice. Evenimentul oferă o binemeritată recunoaștere publică a oamenilor care dăruiesc în mod constant din timpul, energia și abilitățile lor pentru a se implica în comunitate.

Gala Națională a Voluntarilor 2015 face parte din proiectul „Voluntariatul prinde VOLUM în România”, desfășurat de Federația VOLUM, proiect finanțat prin Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) în România, cu suma de 82.789,8 euro.

În cadrul competiției au fost înscrise 193 de aplicații și au fost aleși 98 de finaliști pentru cele patru categorii: Proiectul de Voluntariat al anului, Voluntarul anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Centrul de voluntariat al anului. Cele 98 de lucrări finaliste au fost analizate de către cei 30 de membri ai juriului: reprezentanți ai instituțiilor publice, companii, institute sau organizații neguvernamentale cu expertiză în domeniile din competiție.

Pentru că România a trecut în ultimele săptămâni printr-o perioadă grea și nefastă, dar care a generat un alt nivel de mobilizare a oamenilor, prin voluntariat sau prin donare de resurse, gala de celebrare a faptelor bune va cuprinde și un moment special #Colectiv. Sub sloganul „Schimbarea începe cu tine”, acest moment își dorește să premieze, în mod simbolic, oamenii care s-au oferit voluntar să ajute familiile victimelor și cadrele medicale.

Printre membrii juriului de anul acesta se află, pentru prima dată, un reprezentant al Statului Major al Forțelor Navale – Șeful Compartimentului de Informare și Relații Publice, Locotenent Colonel Corneliu Pavel. În 2015, Forțele Navale Române au introdus secțiunea de Voluntariat în cadrul galei „Omul anului 2014 în Forțele Navale” și au demarat o colaborare cu Federația VOLUM, cu scopul de a include voluntariatul în strategia instituției pentru anii următori.

Federația VOLUM este o organizație neguvernamentală cu rol de asociație umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel național – 70 de organizații membre care gestionează aproximativ 21.500 de voluntari. Misiunea Federației VOLUM este facilitarea dialogului și acțiunii comune pentru dezvoltarea sustenabilă a voluntariatului în România.

Evenimentul va putea fi urmărit live pe internet, de la ora 19:00 pe site-ul Federației VOLUM (www.federatiavolum.ro), site-ul Galei Naționale a Voluntarilor (www.galavoluntarilor.ro) pe (www.radiolynx.ro) si pe (www.responsabilitatesociala.ro).

„Seara de Gală din acest an are ca tema călătoria printre experiențele de voluntariat și marchează 5 ani de Federația VOLUM. Sunt 5 ani în care am construit împreună cu partenerii noștri primii pași pentru dezvoltarea infrastructurii pentru voluntariat în România. Mai sunt multe de făcut în domeniu, însă avem încredere că împreună putem să facem din voluntariat o normalitate în România. Ne vom revedea la Gala Națională a Voluntarilor în fiecare an, pentru că atunci când premiem voluntariatul îl facem mai puternic”, Anca NĂSTASE, Director Executiv, Federația VOLUM.

Gala Națională a Voluntarilor 2015 este realizată cu sprijinul Ministerul Tineretului și Sportului și al Reprezentanței Comisiei Europene la București. Partenerii evenimentului: Raiffeisen Bank România, OMV Petrom, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Holcim Romania, Ursus Breweries, Enel România, GlaxoSmithKline, Coca Cola Hellenic, Beciul Domnesc, Scala Events, Privileg Catering, Crug.

Proiectul Voluntariatul prinde VOLUM în România este finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

Parteneri Media:

Nonguvernamental.org, Stiriong.ro, GalaSocietatiiCivile.ro, Responsabilitatesociala.ro, Radio Lynx, Blogunteer.ro, România Pozitivă, Altreaileasector.ro, Societatesicultura.ro.

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări