Ştiri şi Joburi
Al treilea sector
Data: 07.09.2015
Ştiri şi Joburi

1000 de tineri pot merge gratuit la psiholog

Fundația Estuar oferă consiliere psihologică gratuită tinerilor cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, care se află într-un moment dificil al vieții.

Mai mult de o treime dintre tinerii români se află în risc de sărăcie sau de excluziune socială. Ei au acces dificil la piaţa muncii, iar veniturile pe care le obțin sunt mai mici decât media europeană. Aceste greutăți predispun tinerii depresiilor şi anxietăților. Consilierea unui psiholog poate ajuta orice tânăr să treacă mai uşor peste provocările începutului vieţii de adult.

Fundaţia Estuar pune la dispoziţia unui număr de aproape o mie de persoane între 19 şi 29 de ani, sedinte gratuite de consiliere psihologică, socială și psihiatrică. Cei care pot beneficia de aceste sedinţe sunt tinerii cu vârste între 19 și 29 de ani care au probleme de integrare socială, profesională sau au o problemă de sănătate mintală temporară.

Activitatea de consiliere va avea loc zilnic (de luni până vineri), în funcție de solicitările și nevoile tinerilor înscriși în proiect. Durata unei ședințe de consiliere este de o oră, discuția putând fi individuală sau de grup, în măsura în care tinerii au probleme similare și pot să fie resursă de suport pentru ceilalți. În consilierile de grup media de participare poate varia între 5 și 10 persoane, alături de specialist.

Centrele socio-educaționale la care se pot adresa tinerii care consideră că au nevoie de consiliere sunt:

București: Centrul Social Sector 6

Str. Lt. Gh. Negel, nr. 1-3, sector 6, Telefon: 021/411.08.85 (intre orele 08.30 – 16.30). Mobil: 0753.088.677 (intre orele 08.30 – 16.30), e-mail: office.cs6@estuar.org

Cluj: Centrul Social Cluj, Str. Gorunului nr. 21, etaj. 2 Cluj-Napoca, Telefon: 0364/10.10.97 (intre orele 08.30 – 16.30), Mobil: 0753.088.673 (intre orele 08.30 – 16.30). E-mail: office.cluj@estuar.org

Ploiești: Centrul Social Ploiești, Str. Iuliu Maniu, nr. 26 A, Ploiesti, Telefon: 0344/143298 (intre orele 08.30 – 16.30), Mobil: 0753.088.671 (intre orele 08.30 – 16.30). E-mail: office.ploiesti@estuar.org

Giurgiu: Centrul Social Giurgiu, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 83, Giurgiu, Mobil: 0758.119.322 (intre orele 08.30 – 16.30), E-mail: office.giurgiu@estuar.org

Serviciile de consiliere gratuită oferite de Estuar fac parte din proiectul „Educați azi, Valoroși mâine”, în cadrul căruia specialiștii din centrele socio-educaționale ale fundației vor ajuta aproape o mie de tineri din patru județe să gestioneze mai bine situațiile complicate. Proiectul face parte din Programul RO10 – CORAI, finanţat de Granturile SEE 2009-2014 și se va derula în parteneriat cu Institutul de Relații Umane, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 4.

Sursa foto: Freeimages.com

Alte articole

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Proiectele noastre

Parteneri

Recomandări